Răpirea Bisericii în Evanghelia după Matei

În Evanghelia după Matei ucenicii l-au întrebat pe Domnul Isus care va fi semnul venirii Tale și când va fi sfârșitului veacului (Matei 24:3).

În răspunsul lui, Domnul Isus descrie evenimentele care vor avea loc înainte de a doua Lui venire. El vorbește despre înșelăciunea falșilor Mesia, despre războaie, cutremure, foamete și epidemiile caracteristice perioadei descrise ca „începutul durerilor.

Faptul că evenimentele profețite în Biblie se desfășoară în vremea noastră ne face să credem că trăim acum zilele din urmă ale acestui veac și că Domnul Isus va veni curând. Aceasta este fericita noastră nădejdea. Proorociile arată că, în ciuda necazurilor și suferințelor de pe pământ, cei care se încred în Domnul au parte de un final fericit. Domnul Isus va reveni să salveze omenirea de la propria distrugere și o va judeca cu dreptate. Atunci El va alunga pe nelegiuiți, pe cei responsabili de răul prezent și va întări Împărăția Lui pe pământ, unde va domni pacea și dreptatea.

Vestea mai puțin bună este avertizarea pe care o face Domnul Isus cu privire la o perioadă unică de Mare Necaz. Răutatea umană își va atinge apogeul în istorie și pământul va fi lovit de calamități: „Pentru că atunci va fi un necaz așa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate” (Matei 24:21-22).

Deja ne aflăm în zilele din urmă, așa că nu suntem în fața unei perspective prea încurajatoare. Vedem deja problemele care domnesc în lume, cu marginalizarea creștinismului și persecutarea creștinilor îndeosebi în lumea musulmană și în țările comuniste cum sunt China și Coreea de Nord.

Cum vom putea face față nenorocirilor? Biblia spune că adevărații credincioși născuți din nou din Duhul lui Dumnezeu vor fi răpiți la cer înainte de începerea Necazului cel Mare. Mai întâi trebuie să spunem că, indiferent de concepția cu privire la vremea Răpirii, creștinul are parte de anumite necazuri: „v-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33)

Este adevărat, creștinii din Europa sau America trec prin încercări mai ușoare decât cei care locuiesc în țări zdrobite de război sau persecuție. Totuși nimeni nu poate garanta că până la revenirea Domnului această situație nu se va schimba. Este posibil ca Occidentul să fie zguduit de crize uriașe care pot aduce un val de persecuție și peste creștinii de aici. La nivel personal, fiecare din noi se confruntă cu necazuri și încercări grele, în orice perioadă a vieții. Însă, distinct de aceasta, Biblia descrie o perioadă specifică de Necaz, nu numai în cărțile din Evanghelia după Matei și Apocalipsa ci și în alte pasaje din Biblie.

Această perioadă de mare încercare va fi după Răpire și va dura șapte ani. Apostolul Pavel scrie tesalonicenilor despre acest eveniment: „Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1Tesaloniceni 4:16-17).

Cei ridicați la cer vor fi duși înaintea scaunului de judecată a lui Cristos (2 Corinteni 5:10), unde vor fi judecați pentru faptele lor (1 Corinteni 3:13-15), vor primi trupuri de slavă  (1 Corinteni 15:50-54) și vor lua parte la Nunta Mielului (Apocalipsa 19:1‑9). Apoi se vor întoarce pe pământ cu Domnul Isus în trupuri glorificate și vor domni cu El în Împărăția Mesianică (Apocalipsa 19.11-20.6).

După Răpire, pământul va trece prin Necazul cel Mare. Cei patru călăreți ai Apocalipsei vor aduce război, foamete și moartea pentru milioane de oameni (Apocalipsa 6). Când Fiara și Prorocul mincinos vor ajunge la putere, impunând închinarea la un dumnezeu fals, omenirea va fi condusă de cea mai neagră tiranie din istorie (Apocalipsa 13).  Judecata lui Dumnezeu se va dezlănțui peste Fiară, Profetul mincinos și peste cei care-i vor urma în nenorocirile care vor lovi pământul, prin judecata peceților, a trâmbițelor și a potirelor. În final, țările lumii se vor aduna la Armaghedon pentru bătălia finală, înainte de revenirea lui Mesia cu mare putere și slavă, care va pune capăt acestei perioade îngrozitoare. El va judeca lumea și va domni din Templul va fi fost reconstruit în Ierusalim pe un pământ reînnoit în timpul celor 1000 de ani de domnie milenară (Apocalipsa 16-19).

Chiar și în timpul Necazului, vor fi oameni care Îl vor primi pe Domnul Isus ca Mântuitor iar mulți dintre aceștia vor trebui să sigileze cu viața lor credința mărturisită (Apocalipsa 7). Credem însă că va fi vorba despre cei care nu frecventau până atunci o biserică și nu cochetau cu păcatul cum fac mulți creștini din zilele noastre, pentru că lor Dumnezeu însuși le va trimite o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună (2 Tesaloniceni 2:11).

Cei credincioși, care mor în timpul Necazului, după revenirea Domnului Isus, vor fi înviați (Apocalipsa 20) și cei care vor supraviețui necazului ca și credincioși vor intra în perioada milenară în trupuri muritoare și vor repopula pământul. Necredincioșii care supraviețuiesc vor merge înaintea Domnului la judecata oilor și caprelor (Matei 25), vor fi alungați de pe pământ și nu vor intra în Împărăția Mesianică. Satan va fi legat în timpul perioadei milenare și apoi dezlegat pentru puțină vreme la sfârșitul mileniului, când va aduna pe cei răzvrătiți împotriva Domnului. Atunci va fi sfârșitul acestei lumi, pentru că Domnul Isus va face un cer nou și un pământ nou unde vor locui pentru totdeauna credincioșii din toate vremurile.

În versetele 36-44 El descrie un eveniment care va avea loc la o dată necunoscută cu „unul luat și altul lăsat” și spune ucenicilor să fie pregătiți pentru acest eveniment „pentru că Fiul Omului va veni când nu te aștepți”. Acest cuvânt este dat celor care sunt credincioși și este logic că se referă la același eveniment despre care vorbește apostolul Pavel (1 Tesaloniceni 5.1-2 / Matei 24.36, 43).

Dar să analizăm mai atent pasajul din Evanghelia după Matei 24. În primele trei secțiuni din vedem că descriu pe rând, câte un aspect despre venirea Domnului. Fiecare secțiune se încheie cu venirea Domnului și apoi revine pentru a descrie anumite detalii despre evenimentele zilelor din urmă. Prima secțiune cu versetele 5-14 descrie semnele generale: războaie, foamete, cutremure de pământ, persecuția creștinilor, proorocii mincinoși, răutatea oamenilor și Evanghelia care ajunge la neamuri. Versetele 15-30 descriu evenimentele din Necazul cel Mare în mai mare detaliu, de la „urâciunea pustiirii” la „Fiul Omului venind pe norii cerului cu mare putere și slavă”. Versetele 31-44 descriu adunarea celor aleși unde „unul este luat și unul lăsat ” și se termină cu „Fiul omului venind la un ceas neașteptat”. Urmează trei pilde: cu slujitorii buni și cei răi, cu fecioarele înțelepte și neînțelepte și talanții. Concluzia, cu imaginea cu „oile și caprele” (25.31-45) nu este de fapt o parabolă, ci o descriere a venirii Fiului Omului cu Judecata viitoare.

Demn de remarcat este că în versetele următoare Domnul Isus subliniază de mai multe ori data necunoscută a venirii Lui și apelul repetat la veghere. „Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36). „Vegheați, dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru. Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți” (Matei 24:42-44).

Domnul Isus ne dă un semn pe care să-l recunoaștem cu privire la revenirea Lui – semnul smochinului. Smochinul este simbolul vieții națiunii Israel în Osea 9.10 și Ieremia 24. Când Domnul Isus a spus că smochinul va fi tăiat dacă nu aduce rod, El vorbea în mod clar despre Israel fără rodul neprihănirii lui Dumnezeu şi despre judecata apropiată a lui Israel, căderea Ierusalimului şi împrăștierea poporului evreu (Luca 13.6-9).

În Evanghelia după Matei 21.19 citim că Domnul Isus a blestemat smochinul și smochinul s-a uscat (Matei 21.19). Această minune  neobișnuită a avut o semnificație spirituală – că viața națională a Israelului era pe cale să se usuce. Înfrunzirea smochinului va fi un semn vizibil pentru oamenii din întreaga lume cu privire la un mare eveniment – revenirea lui Mesia. Domnul Isus face clar acest lucru în Matei 24.32-33: „De la smochin învățați pilda lui: când îi frăgezește și înfrunzește mlădița, știți că vara este aproape. Tot așa, și voi, când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.” (Matei 24:32-33)

Înverzirea smochinului, adică renașterea lui Israel ca ţară, împreună cu celelalte semne ale venirii au loc chiar în zilele noastre – recunoaștem venirea Domnului pentru a-și strânge la sine poporul.

Cele două pilde subliniază că venirea Domnului va fi la o dată neașteptată: Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl (Matei 24:36)   „Vegheați, dar, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.” (Matei 25:13). În momentul venirii Domnului Isus, viața își va urma cursul obișnuit, când, deodată, unul va fi luat şi altul va fi lăsat în urmă: „cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului omului” (Matei 24:37-39). Totul devine şi mai clar în relatarea din Evanghelia după Luca unde Ziua Domnului va veni ca zilele lui Lot „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi (Luca 17.26-36).

Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.

Imaginează-ti ce ar însemna să nu fie răpit la cer și să ajungi în perioada de Necaz și să vezi cum se întunecă soarele, luna se face ca sângele şi stelele cad din cer ca smochinele, toți munții mutați din locurile lor: „Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele, şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6.12-17). Versetele zugrăvesc eveni­mentele unice care prevestesc marea zi a mâniei lui Dumnezeu, dezintegrarea lumii fixe şi stabile pe care o cunoaştem, descrise şi în  profeţiile Vechiului Testament despre „Ziua Domnului” (Isaia 13.10, Ioel 2.10,3.15).

Cunoscând toate aceste pasaje biblice, trebuie să fim gata de venirea Domnului, să avem siguranța mântuirii, prin pocăință și credința în El, să ne curățim de păcat și plini de Duhul Sfânt, să așteptăm venirea Lui: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:11-14).