Planul lui Dumnezeu cu lumea

Biblia ne arată cum Dumnezeu, care este autorul tuturor lucrurilor, a creat lumea prin cuvântul Său. La început, Dumnezeu a făcut cerurile, pământul (Gen. 1:1) şi a creat lumina (Gen. 1:3).

Dar, după cum Dumnezeu a creat prin puterea Sa legi care guvernează universul fizic, tot aşa a dat şi legi spirituale, pentru a guverna relaţia noastră cu El.

Dumnezeu a creat omul cu scopul de a-Şi manifesta dragostea Lui faţă de el. Însă prin neascultarea omului faţă de Dumnezeu, s-a zămislit păcatul în inima sa. Omul a fost ispitit în grădina Edenului de către un înger căzut din slava lui Dumnezeu - Şarpele, numit Diavolul şi Satana (Apoc. 20:2), una dintre cele mai şirete făpturi, cu următoarele cuvinte: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.” Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele (Gen. 3:1-7).

Preţul neascultării omului a fost, mai întâi, despărţirea sa faţă de Dumnezeu (moartea spirituală), iar apoi şi moartea fizică.

Dar, după cum primul om a fost separat de Dumnezeu prin săvârşirea păcatului, tot aşa şi nelegiuirile noastre pun astăzi un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu, împiedicându-L să ne asculte rugăciunile: ”nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!” (Isaia 59:2).

Dumnezeu însă în dragostea Lui a ales să trimită pe singurul Lui Fiu cel preaiubit ca să moară în locul nostru ca ”preţ de răscumpărare pentru păcatele noastre” (1 Timotei 2:6). Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El (2Cor. 5:21). Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru (Rom. 6:23).

Aşa cum Dumnezeu a creat lumina în universul fizic prin cuvântul Lui, tot aşa Dumnezeu a adus lumina spirituală prin Cuvântul Său, Domnul Isus, pe pământ (Ioan 1:1) pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3:16).

În continuare, vă vom prezenta care sunt efectele păcatului pentru sufletele noastre şi cum vom putea fi salvaţi de consecinţele păcatului şi de mânia viitoare a lui Dumnezeu.

II.      PĂCATUL

 A.      Ce este păcatul?

Păcatul reprezintă, în primul rând, neascultare de voia lui Dumnezeu. Adam şi Eva nu au ascultat de cuvântul Lui în grădina Edenului şi au plătit preţul neascultării lor prin despărţirea lor de Dumnezeu. De asemenea, poporul evreu la ieşirea din Egipt s-a revoltat împotriva voii Sale care dorea să îi elibereze de sub robia sclaviei, iar Dumnezeu s-a mâniat pe ei şi nu le-a îngăduit să intre în ţara făgăduită. Apostolul Pavel le spunea credincioşilor din Roma că oamenii, fiindcă n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, au fost lăsaţi de Dumnezeu în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor (Rom. 1:27-28). Prin urmare, păcatul este atât încălcarea legii orânduite de Dumnezeu^[1], cât şi sfidare sau revoltă împotriva voii Sale.^[2]

 B.      Exemple de păcate frecvente

În Cuvântul lui Dumnezeu este scris că minciuna este păcat, mărturia adevărată fiind una dintre cele 10 porunci lăsate de Dumnezeu oamenilor.^[3] De fiecare dată când spunem o minciună împlinim voia celui rău, iar nu a lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus iudeilor necredincioşi că ei au de tată pe diavolul şi împlinesc voia lui atunci când nu spun adevărul.^[4]

Un alt păcat amintit de Biblie este mândria. Domnul Isus ne învaţă printr-o pildă cum se manifesta păcatul mândriei în sufletul oamenilor religioşi: Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luc. 18:10-14).

Alt păcat despre care se vorbeşte în Biblie este idolatria. Dumnezeu a vorbit poporului Său care a fost scos din robia Egiptului în felul următor: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. (Exod. 20:2-6).

De asemenea, Dumnezeu a vorbit poporului evreu prin prorocul Isaia astfel: Cei ce fac idoli, toţi sunt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de ruşine. Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu sau să fi turnat un idol, şi să nu fi tras niciun folos din el? Iată, toţi închinătorii lor vor rămâne de ruşine, căci înşişi meşterii lor nu sunt decât oameni; să se strângă cu toţii, să se înfăţişeze, şi tot vor tremura cu toţii şi vor fi acoperiţi de ruşine. Fierarul face o secure, lucrează cu cărbuni, şi o făţuieşte şi-i dă un chip cu lovituri de ciocan, şi o lucrează cu puterea braţului; dar, dacă-i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri. Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rindea şi-i însemnează mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă. Îşi taie cedri, goruni şi stejari, pe care şi-i alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi, şi ploaia îi face să crească. Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pâine, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină, îşi face din ei un idol şi îngenunchează înaintea lui! O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură şi se satură; se şi încălzeşte şi zice: „Ha! Ha! m-am încălzit, simt focul!” Cu ce mai rămâne însă face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunchează înaintea lui, i se închină, îl cheamă şi strigă: „Mântuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!” Ei nu pricep şi nu înţeleg, căci li s-au lipit ochii, ca să nu vadă, şi inima, ca să nu înţeleagă. Niciunul nu intră în sine însuşi, şi n-are nici minte, nici pricepere să-şi zică: „Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne şi am mâncat-o: şi să fac din cealaltă parte o scârbă? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn?” El se hrăneşte cu cenuşă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mântuiască sufletul şi să nu zică: „N-am oare o minciună în mână?” (Isaia 44:9-20).

Domnul Isus Însuşi a spus ucenicilor Lui că în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit (Mat. 12:36-37). Tot aşa Iacov, fratele de trup al Domnului Isus, spunea că limba este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei. Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei! (Iacov 3:5-10).

Apostolul Pavel le spunea credincioşilor din Roma că oamenii înţelepţi ai lumii acesteia s-au fălit cu înţelepciunea lor, au înnebunit şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite (Rom. 1:22-28).

C.      Toţi oamenii au păcătuit          

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că toţi oamenii au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Rom. 3:23) şi că niciun om nu caută pe Dumnezeu: Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele. Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere şi care să caute pe Dumnezeu. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Şi-au pierdut mintea toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, de mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea, şi nu cheamă pe Domnul? Ei vor tremura de spaimă, când Se va arăta Dumnezeu în mijlocul neamului neprihănit. Râdeţi voi de nădejdea celui nenorocit…, dar scăparea lui este Domnul. O! de ar porni din Sion izbăvirea lui Israel!… Când va întoarce Domnul înapoi pe prinşii de război ai poporului Său, Iacov se va înveseli, şi Israel se va bucura (Ps. 14).

D.      Consecinţele păcatului

Prima consecinţă a păcatului este că el aduce nefericire pe pământ. Când Adam şi Eva au păcătuit împotriva lui Dumnezeu prin neascultarea lor, Dumnezeu le-a comunicat sentinţa luată: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Gen. 3:17-19).

De asemenea, prorocul Ieremia a vorbit din partea lui Dumnezeu poporului său astfel: Poporul acesta însă are o inimă dârză şi răzvrătită; se răscoală şi pleacă, şi nu zic în inima lor: „Să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru care dă ploaie la vreme, ploaie timpurie şi târzie şi ne păstrează săptămânile hotărâte pentru seceriş.” (Ier. 5:23-24).

Datorită neascultării oamenilor Dumnezeu trimite mai întâi pedepse temporare (furtuni, inundaţii, foc, secetă, cutremure, schimbări climatice, animale sau insecte dăunătoare etc.). Când Domnul Isus a intrat în Ierusalim, mai întâi s-a rugat şi a plâns pentru Ierusalim, fiindcă ştia că pedeapsa lui Dumnezeu va lovi fără milă cetatea sfântă, care se lepădase de Dumnezeu.^[5] Şi chiar aşa s-a şi întâmplat. În anul 70 d.Hr., generalul roman Titus a distrus din temelii templul şi oraşul sfânt.

Cel ce va persista în păcat, nu doar că încalcă poruncile lui Dumnezeu şi suferă consecinţele păcatului, dar îl va batjocori şi pe cel ce face voia Lui şi chiar pe însuşi Dumnezeu. Astfel, poporul evreu şi-a împietrit inima datorită păcatului şi a ajuns să Îl batjocorească pe Fiul lui Dumnezeu: Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.” (Mat. 27:24-25). De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate; ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar. Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste neamul acesta (Mat. 23:34-36).

Dar nu numai poporul ales L-a respins, ci şi noi astăzi^[6] Îl batjocorim şi Îl răstignim pe Domnul Isus prin fărădelegile noastre.

Când Dumnezeu îşi va vărsa paharul mâniei Lui, în acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei (Apoc. 9:6). Dar Dumnezeu nu pedepseşte păcatul doar temporar pe durata vieţii noastre pe pământ. Ioan Botezătorul spunea despre Domnul Isus că are lopata în mână, îşi va curăţa aria cu desăvârşire şi îşi va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge (Luc. 3:17).

Dumnezeu ne avertizează că exista o pedeapsă veşnică pentru săvârşirea păcatului pe pământ:

• Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor ( 25:30);
• Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă ( 13:40-43);
• Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua ( 21:8);

III.     JUDECATA

 A.      Dumnezeu judecă păcatul

Dumnezeu întotdeauna judecă păcatul, pentru că El este sfânt şi drept, astfel că fiecare om se va prezenta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos pentru a da socoteală de modul în care şi-a trăit viaţa pe acest pământ: Domnul S-a coborât într-un nor, a stat acolo lângă el şi a rostit Numele Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” (Exod. 34:5-7).

De aceea trebuie să ne sfinţim vieţile şi să trăim în curăţie şi cu teamă de Dumnezeu: Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”(1Pet. 1:15-16).

Dumnezeu va face mai întâi judecată pe pământ:

• Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate? ( 18:25);
• El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire ( 9:8);
• Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu-L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns. Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur şi dă ploaia, pe care norii o strecoară, şi o picură peste mulţimea oamenilor. Şi cine poate pricepe ruperea norului şi bubuitul cortului Său? Iată, El Îşi întinde lumina în jurul Lui şi acoperă adâncimile mării. Prin aceste mijloace, El judecă popoarele şi dă belşug de hrană. Ia fulgerul în mână şi-l aruncă asupra potrivnicilor Lui. Dă de veste că e de faţă printr-un bubuit, şi până şi turmele Îi simt apropierea (Iov 36:26-33);
• Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul, şi înalţă pe altul ( 75:7).

... şi apoi va face o judecată eternă:

• Dumnezeu, da, Dumnezeu Domnul vorbeşte şi cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui. Din Sion, care este întruparea frumuseţii desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu. Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, şi împrejurul Lui o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său: „Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!” – Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este Cel ce judecă. Dumnezeu zice însă celui rău: „Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu, când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta? Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el, şi te însoţeşti cu preacurvarii. Dai drumul gurii la rău, şi limba ta urzeşte vicleşuguri. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale. Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi! (Ps. 50:1-6, 16-21);
• Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre ( 1:17);
• Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc ( 20:11-15).

Dumnezeu a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Domnul Isus^[7]:

• Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată (Ioel 2:30-31);
• Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi ( 3:7).

B.      Hristos este judecătorul

Hristos este judecătorul, El care şi-a dat viaţa pentru a ne răscumpăra pe fiecare dintre noi, de sub osânda judecăţii. Dumnezeu a dat toată judecata Fiului Său preaiubit:

• Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului (Ioan 5:22);
• Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă „Cel credincios – şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate ( 19:11);

….. şi fiecare om se va prezenta înaintea Lui la judecată:

• Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos ( 14:10);
• Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup ( 5:10).

C.      Judecata va fi dreaptă

Judecata lui Dumnezeu va fi dreaptă şi potrivit cu adevărul găsit în tine: Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului (Rom. 2:2-11).

 IV.       DOMNUL ISUS ESTE MÂNTUITORUL

Domnul Isus este mielul de jertfă al lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1.29), care a fost judecat de Dumnezeu în locul nostru:

• Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi ( 53:5);
• Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El (2Cor. 5:21);

…şi care a plătit în trupul Lui plata păcatelor noastre:

• El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi (1Pet. 2:24);
• V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi (1Cor. 15:3);
• Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană (1Pet. 1:18-19).

Prin aceasta Domnul Isus a devenit autorul unei mântuiri veşnice:

• Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut, pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice ( 5:9);
• El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt. ( 3:5).

V.      CE ESTE EVANGHELIA?

Evanghelia este vestea bună că Dumnezeu se împacă cu oamenii şi reprezintă puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celor ce cred în numele Lui.^[8]

Apostolul Pavel spunea că lui nu-i este ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede (Rom. 1:16).

Domnul Isus a poruncit ucenicilor să se ducă în toată lumea să facă ucenici. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit (Mc. 16:15). Care este însă mesajul Evangheliei?...

A.      Pocăinţa

Domnul Isus când a început să vestească Evanghelia le zicea oamenilor să se pocăiască deoarece împărăţia lui Dumnezeu este aproape:

• Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape ( 3:2);
• S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie ( 1:15);
• Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel ( 13:3, 5).

De asemenea şi apostolii au predicat acelaşi adevăr:

• „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh (Faptele Apostolilor 2:38);
• Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască (Faptele Apostolilor 17:30).

 B.      Credinţa

În starea de împăcare cu Dumnezeu se poate intra doar pe poarta îngustă a pocăinţei şi a credinţei în Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor al vieţii fiecăruia personal:

• Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12);
• Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16);
• Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36);
• Dar Isus a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace” (Luca 7:50);
• Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta”(Faptele Apostolilor 16:31);
• Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine” ( 10:9-11);
• Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută ( 11:6);
• Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său. Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa. V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică ( 5:10-13).

 C.      Iertarea păcatelor

Atunci când ne-am mărturisit păcatele noastre lui Dumnezeu, El ne iartă păcatele, ne dă în schimb neprihănirea Lui şi ne îmbracă într-o haină nouă, curată şi strălucitoare, ca expresie a sfinţeniei Sale:

• Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor (Faptele Apostolilor 10:43);
• În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său (Efes. 1:7);
• Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. (1Ioan 1:9).

 D.      Naşterea din nou: copil al lui Dumnezeu

Ca să poţi fi mântuit de Dumnezeu este necesar să aibă loc în fiinţa noastră o naştere spirituală, din Duhul Domnului, care să realizeze o transformare radicală a vieţii personale. Fără o pocăinţă sinceră care să constea într-o sfâşiere a inimii nu va putea avea loc această naştere din nou:

• A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu (Ioan 1:11-13);
• Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3);
• El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt (Tit 3:5).

 E.      Viaţa veşnică

Dumnezeu a promis celor ce cred în Numele Lui şi care sunt născuţi din Duhul Sfânt că le va ierta păcatele şi le va da în dar, fără plată, viaţa veşnică:

• Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică ( 3:16);
• Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru ( 6:23);
• Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică (Ioan 6:47);
• Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori ( 6:12).

F.       A primi pe Hristos ca Mântuitor şi Domn

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că nu este suficient să Îl primim pe Isus doar ca Mântuitorul nostru, ci trebuie să îl primim şi ca Domn al vieţilor noastre. Acesta însemnă că noi ar trebui să trăim o viaţă sfântă şi curată, căutând mereu să împlinim voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră:

• Adevărat, adevărat vă spun că cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine ( 13:20);
• De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri (Iacov 1:21-27);
• Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume (Iacov 1:23-27)

^[1] Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege (1Ioan 3:4).

^[2] Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună (Rom. 8:7).

^[3] Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău (Exod. 20:16).

^[4] Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii (Ioan 8:44).

^[5] Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie; căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (Mat. 23:37-39).

^[6] Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic (Iuda 1:7).

^[7] Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi(Faptele Apostolilor 17.31).

^[8] El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape (Efes. 2:17).