Trăim vremuri de o gravitate extremă, în care adevărul a fost aruncat în noroi, iar neprihănirea este privită ca o slăbiciune de care cei puternici profită fără milă.
Dumnezeu va judeca această lume și, într-un mod cu totul special, va cere socoteală poporului român și conducătorilor săi. Am fost binecuvântați ca neam cu pământ roditor, cu libertate și cu Cuvântul Evangheliei la îndemână, dar ce am făcut cu toate aceste daruri sfinte? Am întors spatele Creatorului, am pervertit dreptatea, am îmbrățișat minciuna și am refuzat sistematic să ascultăm de glasul Domnului. România de astăzi și-a pierdut orice urmă de legitimitate spirituală și morală în fața Cerului. Ceea ce ar fi trebuit să fie iubit și cultivat cu adevărat, adică dreptatea, adevărul nepătat și mila față de cel slab, a fost complet pervertit și denaturat de o oligarhie lacomă. În loc de protecție și sprijin, structura socială și politică a devenit o capcană birocratică, o formă de opresiune mascată care livrează populației doar nădejdi înșelătoare și promisiuni deșarte.
Dacă privim realitatea prin intermediul profețiilor profetului Daniel, scripturile ne arată clar că împărățiile acestei lumi nu sunt altceva decât niște fiare înfricoșătoare și destructive care se ridică din marea agitată a omenirii păcătoase. Ele nu au fost concepute pentru a sluji pe Dumnezeu sau pentru a aduce pacea autentică, ci pentru a domina, a devora resursele pământului și a duce populațiile într-o robie economică și spirituală cruntă. Forma actuală de organizare socială a statului român urmează fidel acest tipar profetic, manifestându-se ca o fiară birocratică și financiară structural incapabilă să facă dreptate sau să ofere siguranță cetățenilor ei. Ea își hrănește poporul cu iluzii statistice și propagandă electorală, strigând cu ipocrizie, la fel ca pe vremea profetului Ieremia, că totul este bine, zicând pace, pace, și totuși nu este pace. Se mimează stabilitatea economică, se mimează democrația și statul de drept, însă dedesubt zace un sistem putred, bazat pe o lăcomie instituționalizată, unde de la cel mai mic până la cel mai mare, toți sunt lacomi de câștig, iar de la proroc până la preot, toți înșală și manipulează masele.
Dumnezeu urăște cântarul strâmb, abuzul de putere și jaful administrativ ascuns în spatele paragrafelor de lege. Scriptura ne avertizează solemn prin cuvintele profetului Isaia, spunând vai de cei ce înșiră casă lângă casă și lipesc ogor lângă ogor, până nu mai rămâne loc și locuiesc singuri în mijlocul țării.
Astăzi, această lăcomie devoratoare se traduce prin devalizarea sistematică a banului public și prin iresponsabilitatea criminală a unei clase politice care a amanetat viitorul generațiilor viitoare. Datoria publică a României a crescut halucinant prin decizii administrative absurde și trădătoare. Un exemplu strigător la cer în ultimii ani îl reprezintă preluarea unor datorii nepermise, așa cum s-a întâmplat în cazul contractelor opace pentru dozele de vaccin Pfizer, care au generat obligații financiare uluitoare și complet nejustificate pentru bugetul unei țări deja sufocate. Tot la fel, resursele acestei națiuni sunt stoarse prin mecanisme juridice perfide, cum este cazul celebru al fraților Micula, care au dobândit creanțe uriașe împotriva statului român, obligând întreaga populație să plătească din buzunarul propriu prețul incompetenței sau al complicității guvernanților. O altă dovadă a falimentului moral este modul în care statul a ales să preia abuziv povara financiară a marilor tunuri din piața asigurărilor private. Atunci când companii mamut precum Euroins sau City Insurance au dat faliment după ce au încasat miliarde, statul nu ar fi trebuit să intervină pentru a le acoperi găurile negre, și totuși a făcut-o, transformând paguba lor privată într-o datorie publică suportată de fiecare cetățean care plătește taxe. În tot acest timp, generațiile tinere sunt condamnate la o formă modernă de sclavie economică, fiind obligate să contribuie masiv la un sistem actual de pensii care nu mai este sustenabil și care le garantează de pe acum că la bătrânețe nu vor mai primi nimic. Mai mult decât atât, cinismul sistemului a atins cote alarmante prin intenția de a folosi economiile private ale populației acumulate în Pilonul II de pensii pentru a finanța firme de producție de armament. Această decizie nu face altceva decât să crească în mod direct riscul de război și să aducă moartea mai aproape, transformând banii munciți ai românilor în instrumente de distrugere. Devalorizarea finanțelor publice este accelerată și de lăcomia a caselor de avocatură care câștigă procese pe bandă rulantă pe seama statului, dar mai ales de comportamentul magistraților. Aceștia din urmă, în loc să fie garanții dreptății, folosesc legile interpretate de ei înșiși pentru a-și acorda în instanțe drepturi salariale și pensii speciale retroactive de natură să falimenteze definitiv bugetul țării. El se aștepta la judecată și, când colo, iată sânge vărsat, se aștepta la dreptate și, când colo, iată strigăte de apăsare.
Poporul român se mândrește adesea cu religiozitatea sa de fațadă, cu tradițiile și cu statisticile creștine, însă Domnul Dumnezeu privește dincolo de zidurile clădirilor și vede putregaiul din inimi. Ne hrănim cu o siguranță falsă și ne amăgim singuri, exact cum făcea poporul Israel din vechime care strigau ritualic că acesta este Templul Domnului, crezând că ritualul îi scapă de pedeapsă. Dumnezeu ne întreabă astăzi pe fiecare dintre noi cum de îndrăznim să furăm, să ucidem prin nepăsare în spitale, să preacurvim, să jurăm strâmb și să ne închinăm la idolii moderni ai banului și ai puterii, ca apoi să venim să ne înfățișăm înaintea Lui, în casele de rugăciune peste care este chemat Numele Său, zicând că suntem izbăviți pentru ca a doua zi să facem aceleași urâciuni. Statul și instituțiile sale au transformat această țară într-o peșteră de tâlhari sub ochii Celui Preaînalt, iar conducătorii noștri sunt dați de rușine pentru că săvârșesc lucruri abominabile, dar totuși nu roșesc și nu mai știu ce este aceea rușine. Din această cauză, ei vor cădea împreună cu cei ce cad și vor fi răsturnați în ziua pedepsei.
Dumnezeu nu a tăcut și nu ne-a lăsat fără avertisment, ci a trimis de-a lungul timpului străjeri, a lăsat cuvânt de trezire și a sunat din trâmbiță prin semnele tot mai clare ale vremurilor de pe urmă. Răspunsul general al societății românești, de la vârful politicii și până la omul de rând, a fost însă o sfidare mută sau un refuz explicit, spunând cu aroganță că nu vrem să fim cu luare aminte și nu vrem să umblăm pe căile Sale. Mesajul Scripturii pentru România din acest ceas al unsprezecelea este un strigăt de alarmă imperativ care ne cere să ne oprim în drumuri, să privim în urmă și să întrebăm care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună, pentru a umbla pe ea și a găsi odihnă pentru sufletele noastre. Trebuie să ne îndreptăm de urgență căile și faptele, să înfăptuim dreptatea unii față de alții, să oprim asuprirea străinului, a orfanului și a văduvei prin taxe sufocante și legi strâmbe, și să nu mai vărsăm sânge nevinovat prin lăcomie și corupție. Dacă atât conducătorii aroganți, cât și populația complice nu se prăbușesc într-o pocăință sinceră și profundă, judecata iminentă a lui Dumnezeu va cădea necruțătoare peste această țară. Statul român se va distruge sub propria greutate, iar mânia și urgia Domnului se vor vărsa peste oameni, peste dobitoace și peste roadele pământului, aprinzând un foc care va arde și nu se va stinge, lăsând casele mari și frumoase complet pustiite ș ca mărturie a refuzului de a asculta de glasul Creatorului.
Doamne Dumnezeule al oștirilor, Creatorul cerului și al pământului, ne prăbușim astăzi înaintea Tronului Tău de slavă cu inimile zdrobite și pline de rușine pentru starea în care a ajuns țara noastră, România. Recunoaștem înaintea Ta, Doamne, că am păcătuit grav, că noi și părinții noștri, conducătorii noștri și preoții noștri am întors spatele poruncilor Tale sfinte. Am iubit mai mult câștigul mârșav, minciuna, mândria și desfrâul, pervertind dreptatea și lăsând pe cel sărac, pe orfan și pe văduvă la bunul plac al unei fiare lacome. Ne-am hrănit cu nădejdi înșelătoare și am crezut că simpla noastră religiozitate ne va scăpa de mânia Ta.
Iartă-ne, Doamne, pentru iresponsabilitatea prin care am lăsat să fie amanetat viitorul copiilor noștri prin datorii uriașe, pentru lăcomia celor care împart dreptatea strâmb în interes propriu și pentru finanțarea uneltelor de război din sudoarea acestui popor. Ne pocăim astăzi de toate urâciunile săvârșite în ascuns sau la lumina zilei fără nicio rușine. Strigăm către Tine în acest ceas al judecății: mai ai milă de România! Trezește conștiința acestui neam, dă-ne inimi de carne care să tremure la auzul trâmbiței Tale și ajută-ne să ne întoarcem cu adevărat la cărările cele vechi și la calea cea bună. Depărtează de la noi urgia Ta, oprește distrugerea care ne paște din cauza păcatelor noastre și revarsă un duh de pocăință autentică de la cel mai mic până la cel mai mare, prin Domnul Isus Hristos, Lumina Lumii. Amin.
