Dumnezeu vrea ca în zilele din urmă să descopere pe Fiul Său poporului Israel și tuturor popoarelor prin descoperirea cuvântului Său. Conform Bibliei, Proveniența lui Mesia pe linia genealogică trebuie să fie exactă, adică să descindă din regele David.
Convingerea noastră este că Mesia a venit acum 2000 de ani ca Omul Durerii obișnuit cu suferința. El și-a dat viața ca jertfă de ispășire pentru păcatele lumii și a înviat din morți ca să dea viață veșnică tuturor celor care-l primesc ca Domn și Mântuitor. În acest sens El a împlinit profeția despre „sămânța femeii” care “va zdrobi capul șarpelui” (Geneza 3.15) şi s-a dat ca jertfă pentru păcatul lumii cum se profețește în cartea Isaia: “Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”(Isaia 53.6) El va veni din nou la sfârșitul acestei epoci să îndeplinească profețiile despre Mesia,
Există mai multe profeții în Biblie care arată că Mesia a venit chiar în perioada în care a venit Domnul Isus.
Naşterea în Betleem
Evanghelia lui Matei redă vizita magilor de la Răsărit care au venit să caute pe “regele iudeilor”. Ajungând în Ierusalim, ei întreabă unde va avea loc evenimentul. Irod interpretează asta ca un semn al venirii lui Mesia şi adună marii preoţi şi cărturari “să afle de la ei unde trebuia să Se nască Mesia, Hristosul” (Matei 2.3-4). Răspunsul este “În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin proorocul: „Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.” Acesta e un citat din Mica care conține și informația că originile lui sunt străvechi din veșnicie.
În Psalmul 90 existența lui Dumnezeu e descrisă din veşnicie în veşnicie (Psalmul 90.2) Proorocia lui Mica arată că cel ce se va naște în Betleem își are originea în veșnicie. Aceasta se leagă perfect cu cuvintele spuse de Domnul Isus: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8.58) . Asta însemna că existenta Lui nu începuse la concepție, ci din veșnicie, din eternitate. Cum numai Dumnezeu există din veșnicie, acesta este un semn al dumnezeirii Lui.
Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele (Geneza 49.10). În contextul acestui verset Iacov îşi binecuvântă fiii. Cel mai semnificativ cuvânt nu vine pentru Ruben, cel mai mare fiu, nici pentru Iosif şi Beniamin, fiii lui preferați, ci pentru Iuda, cel de-al patrulea fiu. El a încredințat conducerea lui Iuda. El a mai proorocit că prin urmașii lui va veni “Shiloh”. Astfel, până la venirea lui Mesia sau Shiloh, identitatea seminției lui Iuda nu va dispare la fel cum s-a petrecut cu alte seminții.
Generaţiile de regi descendenţi din regele David proveneau din seminţia lui Iuda. Chiar şi după robia babiloniană, Iuda a continuat să aibă legiuitori (Ezra 1.5-8). În primii ani de ocupaţie romană, în Iudeea poporul avea un rege pe propriul teritoriu. Mai mult, ei se conduceau după legile lor şi Sanhedrinul îşi exercita autoritatea. Însă în jurul anului 11dCr Archelaus, regele iudeilor, a fost detronat şi îndepărtat. Coponius devenea procuratorul roman investit iar împărăţia lui Iuda devenea ultima rămăşiţă a fostei naţiuni Israel, formal transformată într-o provincie a Siriei.
În această perioadă Sinedriul şi-a pierdut puterea de a da sentinţe de condamnare la moarte (vezi Ioan 18.31). Acestea s-au petrecut în perioada în care Isus era un băiat de 12 ani şi venea la Templu (Luca 2.41-59). Deci Mesia venise chiar la timp!
Pentru o altă jumătate de secol, poporul evreu a păstrat o structură de guvernare provincială, însă orice formă de suveranitate națională evreiască a dispărut odată cu dărâmarea Templului și distrugerea Ierusalimului de către armatele generalului roman Titus în anul 70 dCr.
Dacă Isus este Mesia, atunci prorocia lui Iacov în care cita textul din Geneza, s-a împlinit în mod remarcabil. Mesia a venit înainte ca Iuda să-şi piardă identitatea naţională, exact aşa cum proorocise Iacov.
După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea și Sfântul Locaș, și sfârșitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va tine până la sfârșit, și împreună cu el, și pustiirile. (Daniel 9.26)
Proorocia aceasta i-a fost dată lui Daniel la sfârșitul robiei babiloniene, după rugăciunea lui de reconstruire a Ierusalimului și a Templului. Îngerul Gabriel a venit la el să-i spună ce se va întâmpla “poporului tău” și “sfântului tău oraș” (adică poporului evreu și în Ierusalim cu Templul).
Acest pasaj prorocește reconstruirea Ierusalimului și a Templului. Ceea ce probabil a fost neobișnuit să afle Daniel era că Templul și Orașul vor fi din nou dărâmate de “poporul unui domn care va veni”. Înaintea acestui eveniment, textul biblic afirmă “Mesia va fi îndepărtat dar nu pentru el însuși”. Ce înseamnă asta?
Termenul Mesia din Daniel 9.26 se poate aplica unui om care a primit ungerea de rege sau unui mare preot.
Domnul Isus a pretins titlul de Mesia și a fost “tăiat”–moarte ispășitoare–“însă nu pentru El, nu pentru păcatele lui, ci pentru ale altora, fiind străpuns – va muri prin mijlocul roman de crucificare(Psalm 22, Zaharia 12.1). Astfel se poate localiza evenimentul în perioada de dinaintea dărâmării Templului când romanii erau la putere în Iudeea.
Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oștirilor; și în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oștirilor.” (Hagai 2:9)
Contextul proorociei lui Hagai descrie reconstruirea Templului după întoarcerea poporului evreu din robia babiloniană. El afirmă că slava celui de-al doilea Templu va fi mai mare decât a Templului lui Solomon.
Aceasta ridică întrebarea “În ce sens slava celui de-al doilea Templu a fost mult mai mare ? 1 Regi 8 relatează că în primul Templu, când Chivotul Legământului a fost adus în Sfânta Sfintelor, “norul a acoperit casa Domnului”. Norul era Shekhinah “slava Domnului”- semnul prezentei lui Dumnezeu. Solomon a răspuns: “Domnul a spus că va locui în norul întunecat”. Cuvântul pentru “va locui” în ebraică este “shekhen” de unde derivă şi substantivul ‘Shekhinah’ a cărui înțeles derivat este locul prezenţei lui Dumnezeu.
Cărțile bibliei scrise după reîntoarcerea evreilor din Babilon nu fac referire la norul de slavă care să fi venit peste al doilea Templu. Talmudul afirmă că 5 semne ale slavei lui Dumnezeu lipseau din al doilea Templu, anume Chivotul Legământului, focul divin, Duhul Sfânt, Shekhinah şi Urim şi Tumim.
Evanghelia lui Luca redă mărturia lui Simeon: “Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.”(Mesia). Luca 2.26. Când Iosif și Maria au dus pruncul Isus la Templu, după obiceiul Legii, Simeon l-a luat în brațe, l-a a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: „Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze Neamurile şi slava poporului Tău, Israel.”
Domnul Isus s-a descris ca fiind „mai mare ca Templul” (Matei 12.6). Când Isus intra în Templu slava lui Dumnezeu se revărsa și domnea mai măreț decât pe vremea Templului lui Solomon. El venea la Templu și vindeca bolnavii (Matei 21.14, Ioan 9) și învăța poporul (Ioan 8-10).
Domnul Isus a deschis Calea pentru păcătoși de a găsi pacea cu Dumnezeu prin pocăință și credința în jertfa Lui pentru păcatele noastre. În timpul morții Sale, Dumnezeu a rupt în două perdeaua din Templu, de sus până jos care simbolizează că drumul este deschis de către Dumnezeu pentru oricine vrea să vină în prezența Lui prin singura și veșnica jertfă pentru păcatele lumii. Domnul să ne ajute pe fiecare să ne împăcăm cu Dumnezeu prin credința în jertfa lui și pocăința de păcatele noastre!
