Istoria lumii în lumina Bibliei

„Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia .”(Matei 24.3)

Revenirea Domnului nu va fi la sfârșitul lumii, ci va fi la “sfârșitul veacului”. După finalul “acestui veac” va mai fi un “nou veac” în care Domnul Isus proslăvit va domni peste lume în Împărăția Mesianică.

În scopurile lui Dumnezeu există veacuri diferite sau succesive și putem distinge un tipar de evenimente care încheie fiecare epocă şi aduce următoarea epocă.

În Biblie putem distinge șapte astfel de perioade biblice. Toate acestea se termină cu diferite grade de faliment, cu o lume care nu îl ascultă pe Dumnezeu. La finalul acestor perioade  Dumnezeu intervine pentru salvarea credincioşilor din veacul precedent şi intrarea într-un “ veac nou”.

1. Inocenţa – Creaţia până la Cădere (Geneza 1-3). Dumnezeu umbla şi vorbea cu Adam şi Eva în grădină. Aceasta se termină cu neascultarea lor şi căderea. Păcatul şi moartea au intrat în rasa umană ducând la despărţirea de Dumnezeu şi stricarea creaţiei perfecte a lui Dumnezeu. Pământul este blestemat şi apar spini şi mărăcini. Naşterea de copii devine dureroasă. Fiinţele umane sunt alungate din Grădina Eden şi nu mai pot mânca niciodată din pomul cunoștinței binelui şi răului. Este promis un Mântuitor care va fi sămânța femeii şi va “zdrobi capul şarpelui”(Satan).
2. Conştiinţa – de la Cădere până la Potop (Geneza 4-6). Bărbaţii cheamă numele Domnului (Geneza 4.26). Ei au conştiinţa de a face diferenţa între bine şi  rău. Rasa umană se împarte între urmaşii credincioşi ai lui Set şi urmaşii blestemaţi ai lui Cain, care întorc spatele lui Dumnezeu. Peste pământ domnește o mare răutate (Geneza 6.1-12) și veacul se termină cu judecata Potopului. Dumnezeu salvează pe cei care îi cheamă numele, pe Noe şi familia lui. Ei intră în arcă şi trec în noul veac pentru a repopula pământul.
3. Guvernarea umană – de la Potop la Babel (Geneza 9-11).  Legământul cu Noe – Dumnezeu promite că nu va mai aduce niciodată  un potop care să distrugă pământul. El spune că se poate mânca carne şi cere ca să se facă dreptate (Geneza 9.1-17). Printre schimbările produse pe pământ se numără frigul şi căldura, vara şi iarna. Acest veac se termină cu Turnul Babel şi o guvernare care îl sfidează pe Dumnezeu sub Nimrod (Geneza 11.1-9). Este instaurată o formă stricată de închinare din care derivă toate religiile false. Dumnezeu intervine prin încâlcirea limbilor aşa încît oamenii să nu se mai înţeleagă între ei şi astfel sunt împrăştiaţi pe toată suprafaţa pământului.
4. Poporul ales/familia lui Avraam, Isaac şi Iacov (Israel) – 12 fii ai lui Israel (Geneza12-Exodul 14). Dumnezeu alege o familie prin care să-şi reveleze Căile. Dumnezeu promite lui Avraam că va avea o mulţime de urmaşi şi va moşteni ţara Cannan. (Geneza 15.17) Din “sămânţa lui” (urmaşii lui) toate familiile pământului vor fi binecuvântate (prin Mesia). I se spune să practice circumcizia, să-şi înveţe copii să păzească “calea Domnului” şi să rămână în ţara Canaan. Acest “veac” se termină cu eşecul moral al fiilor lui Iacov şi Israel care se duc în jos, spre Egipt. Mai târziu, ajung robi în Egipt.
5. Poporul ales/ Tora/ Israel. Perioada dintre Exod şi până la Învierea Domnului Isus şi coborârea Duhului Sfânt.  Dumnezeu eliberează Israelul de  sub robia egipteană prin Moise şi întâmplările supranaturale din Exod. El le dă Tora şi îi aduce înapoi în Tara Promisă Israel. Dacă urmau să ţină Legile din Tora, vor fi binecuvântați în ţară şi dacă nu vor asculta, vor fi judecați. Prin Moise şi profeți, Dumnezeu promite venirea lui Mesia care va aduce “noul Legământ” (Ieremia 31.31-34). Acest “veac” se termină cu falimentul total în  păzirea esenţei din Tora (Matei 23), cu respingerea lui Mesia de către majoritatea oamenilor, căderea Ierusalimului şi împrăștierea poporului israelit. Evreii care cred în Isus trec într-o nouă perioadă ca rămășița mântuită a lui Israel şi temelia  adevăratei Biserici.
6. Poporul ales/ harul/ ecclesia (biserica). Perioada între Cincizecime şi până la Răpirea Bisericii. Mântuirea poate fi găsită deopotrivă de evrei şi neamuri prin pocăință și credința în Isus ca Mesia şi în jertfa Lui pentru păcatele lumii(noul legămînt). Evanghelia ajunge în toate ţărie lumii şi popoare din toate rasele sunt mântuite. La sfîrşitul acestor vremuri, marea majoritate a oamenilor va respinge Evanghelia şi va fi “ca în zilele lui Noe” (o mare răutate şi violenţă). Proorociile descriu şi o mare înşelăciune spirituală şi apostazie a bisericii ca semn al sfârşitului veacului. Rămășița mântuită este luată la Domnul la Răpirea Bisericii. Aceasta este urmată de perioada Necazului Cel Mare în care va domni Anticristul. Dumnezeu lucrează în Israel şi îl va conduce la mântuire în această perioadă de final. Cei martirizaţi  în timpul perioadei de “Necaz” sunt înviaţi, iar cei care vor trăi pe pământ la sfârşitul Necazului vor fi împărţiţi în oi (neprihăniţii) care vor intra în Mileniu în trupuri muritoare şi capre (cei răi) care vor fi trimişi în locul destinat celor răi.
7. Mileniul/Împărăţia Mesianică –a doua venire a lui Mesia până la sfârşitul lumii. Mesia Isus domeşte pe pământ.  Satan este legat în abis şi Domnul va conduce perfect totul, fără războie şi toţi vor avea tot ce le trebuie. Copiii se vor naşte normal în timpul acestei perioade din supravieţuitorii credincioşi ai Necazului cel mare. La finalul Mileniului Satan este eliberat şi adună pe cei necredincioşi din cei născuţi în timpul Mileniului pentru ultima bătălie împotriva Domnului (GogMagog/Apocalipsa 20.7). El este înfrânt şi aruncat în Iazul de foc. Acesta va fi sfârşitul lumii urmat de judecata de la Marele Tron Alb urmată de ceruri noi şi un pământ nou pentru credincioşi şi iazul de foc pentru necredincioşi.

În toate timpurile, Dumnezeu își păstrează oamenii Lui (rămășița credincioasă) care vor intra într-o nouă perioadă, ca popor al Lui. Fiecare etapă se termină printr-o criză care va duce la apariția unei noi etape.  Credincioșii din etapele precedente merg înainte și intră într-o nouă etapă, un nou “veac”. În general schimbarea dintre etape este caracterizată de activitatea miraculoasă a lui Dumnezeu.

Fiecare eră, inclusiv acest “veac”, ajung la un sfârșit, însă nu și Raiul. Neînțelegerea crează confuzie.  Multe din problemele ivite în înțelegerea Bibliei vin în general din confuzia creată de o etapă precedentă (Etapa cu Tora) sau de următoarea (Împărăția milenară).

De exemplu bisericile instituționalizate imită preoții din Israel prin faptul că au un cler îmbrăcat în haine speciale, în vreme ce Noul Testament vorbeşte de “preoția tuturor credincioșilor” (1 Petru 2.4-10, Apocalipsa 5.10) cu Un singur preot, Domnul Isus. Alte biserici practică la messă jertfa continuă în timp ce jertfa definitivă s-a făcut odată pentru totdeauna prin sacrificiul Domnului Isus. (Evrei 9.11-28). Bisericile de azi își însușesc promisiunile Vechiului Testament date lui Israel şi denumesc Biserica Noul Israel deși nicăieri în noul Testament nu apare un astfel de termen.

Unele biserici, în special cele atrase de învăţătura că Împărăţia e acum, iau pasajele care vor fi împlinite în Mileniu şi le aplică pentru vremurile noastre. Ei vor să aducă Împărăţia prin semne şi minuni şi să înfiinţeze o “conducere divină” şi bisericile restaurate să aducă mântuirea.

Interpretarea greşită duce la dezamăgire şatunci când nu se împlineşte. La finalul acestei dispensaţii (perioade biblice) Evanghelia va ajunge până la marginile pământului şi majoritatea creştinătăţii se va îndepărta de adevăr şi va trăi  apostazia.  Domnul Isus relata că în zilele de dinaintea revenirii Lui va fi ca “în zilele lui Noe” – zile de mare răutate. Cartea Apocalipsa arată că țările lumii îl vor alege pe Anticrist şi nu pe Isus Cristos.

Perspectiva dispensaţionistă vede biserica ca noua entitate descrisă de Pavel în Efeseni ca taină.  Prin aceasta el vrea să spună un adevăr care nu mai fusese revelat anterior însă acum s-a făcut de cunoscut – că evreii şi neamurile pot fi aduse în părtăşie cu Dumnezeu prin pocăinţă şi credinţa în mântuirea dăruită de Domnul Isus Cristos, nu prin faptele noastre, ci prin harul lui Dumnezeu (darul Lui nemeritat). “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.  Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2.8-9)

Darul fără de plată al lui Dumnezeu va fi oferit până se va închide ușa harului și ușa mântuirii. Acum “oricine va chema numele Domnului va fi mântuit” (Romani 10.13). Oricine care se pocăiește și crede în numele Domnului Isus va fi mântuit. Cei care vor primi mântuirea vor fi salvați din fața mâniei lui Dumnezeu care va veni (1 Tesaloniceni 4.13-5.11). Nu exista decât un singur mod de a fi salvat de judecata care va veni peste pământ – să te pocăiești şi să crezi în Evanghelie.

Pentru cei care îl primesc pe Isus ca Domn şi Mântuitor, viitorul va fi minunat încât nu poate fi descris în cuvinte sau înţeles pe deplin: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Corinteni 2.9). Domnul să ne ajute la aceasta!