„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura.” (Matei 7:1-2). Domnul Isus a spus aceste cuvinte în context cu următorul verset: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?” (Matei 7:3).
Aici El descoperă natura umană de a-i critica faptele celorlalți și cum ei sunt, în loc să-ți vezi „bârna”, scândura din ochiul tău. Împotriva unei astfel de judecăți El a stat împotrivă. Isus însuși avea această mărturie: „Eu nu judec pe nimeni.” (Ioan 8:15).
Biblia arată cât de incapabili suntem noi, oamenii, de a judeca corect pe ceilalți: „Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.” (Romani 2:1). Poate fi ispititor pentru noi să ne gândim că suntem mai buni decât ceilalți. Dar dacă noi credem astfel de lucruri, ne înșelăm singuri. Aceleași tendințe păcătoase locuiesc în natura noastră umană, iar dacă îi judecăm pe ceilalți, exact aceleași păcate vor avea putere în viața noastră.
Pavel explică cum putem deveni liberi de natura noastră păcătoasă care a legat toată rasa umană încă de la căderea lui Adam. „Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.” (1 Corinteni 11:31-32). Dacă alegem să nu-i mai judecăm pe ceilalți și să începem să ne judecăm pe noi înșine, începe o viață total nouă!
Când începem să ne cântărim gândurile, cuvintele și acțiunile înaintea feței lui Dumnezeu, atunci Duhul Lui va aduce strălucirea luminii peste gândurile și motivele ascunse care nu sunt curate în ochii Lui. Vom realiza că ceea ce gândim, spunem sau facem este departe de a fi desăvârșite și avem nevoie de ajutor serios pentru a fi salvați de propriul păcat!
Când primim această lumină, putem să ne înarmăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl putem folosi ca arme cu care să luptăm împotriva păcatului care locuiește în natura noastră umană. Aceasta înseamnă „a umbla în lumină”: „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.” Astfel vom scăpa de judecata lui Dumnezeu care va veni peste lume din cauza păcatului. Păcatul nostru poate fi judecat și condamnat acum, iar noi putem fi total eliberați de el! (1 Ioan 1:7).
Când suntem concentrați la a-i judeca pe noi înșine și la a fi singuri eliberați de păcatul nostru, atunci nu mai este loc de a-i judeca pe ceilalți și suntem dispuți să îi ajutăm pe ceilalți. Putem fi mai departe ispitiți la gânduri de critică, dar trebuie să fim imediat pregătiți să le respingem.
Adevărul este că noi nu putem ajuta pe nimeni judecându-i sau arătând cu degetul greșelile lor, dar putem să-i ajutăm judecându-ne pe noi înșine și căutînd să aducem lumina în viața lor: „Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.” (1 Timotei 4:16).
Odată ce suntem eliberați de păcatul propriu, devenim mai capabil să iubim și să avem grijă pentru ceilalți din jurul nostru. Atunci putem să împlinim îndemnul Domnului Isus: „Scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei 7:5) După ce am judecat și terminat cu păcatul nostru propriu, putem să-i ajutăm pe ceilalți, folosindu-ne de aceleași cuvinte care ne-au fost și nouă de ajutor și aducând lumina în viața lor. Dumnezeu să ne ajute să împrăștieam lumina Lui în jurul nostru prin exemplul personal. Amin!
