„În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă şi şedea lângă mare. O mulţime de noroade s-au strâns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într-o corabie; iar tot norodul stătea pe ţărm. El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde şi le-a zis: „Iată, semănătorul a ieşit să semene.
Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o. O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, şaizeci, şi altul, treizeci. Cine are urechi de auzit să audă.”... Ascultaţi, dar, ce înseamnă pilda semănătorului: Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânţa căzută lângă drum. Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Sămânţa căzută între spini este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor. Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.”[1]
Cuvântul lui Dumnezeu ne este lăsat pentru a ne da înţelepciune în neprihănire. Domnul Dumnezeu ne călăuzeşte cum trebuie să ne trăim vieţile pentru a putea intra în Împărăţia Lui prin Biblie. O pildă este un adevăr superior din lumea spirituală pus pe un plan inferior, care este lumea materială. Tot adevărul spiritual nu poate fi pus în întregime în planul material, ci numai un aspect al acestuia. Spre exemplu, un african care nu a văzut niciodată zăpada, nu poate înţelege şi nici nu-şi poate imagina ce înseamnă zăpada. Tot aşa este şi cu realitatea spirituală pe care omul nu o poate înţelege pe deplin. Pildele descoperă adevărurile divine, dar le şi acoperă.[2] Adevărurile sunt descoperite celor care au inima curată, dar celor cu inima întinată le sunt acoperite realităţile acestora. Domnul le tălmăceşte pildele rostite ucenicilor cu inimile curate, dar nu şi mulţimii care asculta. Cine nu înţelege Scriptura este numai din cauza păcatului în care trăieşte, pentru că Dumnezeu le face lumină din Cuvânt celor care se curăţesc. Cine are sete şi foame în inima lui după Dumnezeu, ascultă cuvântul Lui din Biblie.
În această pildă semănătorul este înfăţişat de Domnul Isus. În zilele noastre, noi, cei care Îl urmăm pe Domnul Isus, suntem semănătorii. Condiţia pentru a fi semănători este să îi învăţăm pe cei cărora le vestim Evanghelia tot ce ne-a spus Domnul să păzim.
Sămânţa bună este Cuvântul lui Dumnezeu. Nu orice cuvânt care se vesteşte este de la Dumnezeu, ci unele persoane aruncă seminţe de neghină. Dacă un om nu vorbeşte numai din Biblie, ci se foloseşte de înţelepciunea lui firească pentru a vorbi din cuvântul lui Dumnezeu, acesta aruncă seminţe bune, amestecate cu neghină, care nu sunt de niciun folos.
Care sunt cele trei lucruri principale ale Cuvântului pe care îl învăţa Domnul Isus? În primul rând trebuie să înţelegem că Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de noi prin biserica Lui şi prin venirea Lui: „este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.”[3] Apoi trebuie să ne grăbim să intrăm în această împărăţie cât timp este uşa deschisă: „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea.[4] Trebuie să mergem împotriva nevoilor fireşti, pentru că altfel va fi cu neputinţă să intrăm în cerul lui Dumnezeu. Poarta se va închide într-o zi şi pentru mulţi va fi prea târziu, pentru că au preferat să trăiască în poftele lumii acesteia. Pe calea cea strâmtă se intră dacă ne pocăim şi credem în Evanghelie.[5]
De asemenea Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că trebuie să trăim în sfinţenie, după normele date nouă de Domnul în Evanghelia după Matei în predica de pe munte. Aceasta este singura cale şi singurele adevăruri prin care putem ajunge în cer.[6] Cât timp trăieşte pe pământ omul este capabil să decidă în dreptul lui ce să facă în ceea ce priveşte viaţa veşnică. Dumnezeu ne-a dat voinţă liberă şi ne lasă pe fiecare să hotărâm ce alegem să facem pentru eternitatea sufletelor noastre.
Ce simbolizează însă cele patru feluri de pământ?
Sămânţa căzută lângă drum îl simbolizează pe cel ce aude Cuvântul şi nu-l înţelege. Concluzia este că diavolul este acolo unde se vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu pentru a fura sămânţa semănată. Sunt oameni care nu iau aminte la Cuvântul vestit de trimişii Domnului, de aceea nu pot înţelege nimic. „Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.”[7] Calea lui Dumnezeu este atât de uşoară încât chiar şi cei fără o educaţie aleasă o pot înţelege. Evanghelia este simplă şi curată. Omul care nu înţelege nu vrea acest lucru deoarece calea mântuirii este pentru orice om. Luca adaugă faptul că sămânţa este furată îndată de la acest fel de oameni, pentru că ei tratează cu superficialitate lucrurile de preţ ale lui Dumnezeu.
Cel de-al doilea fel de pământ în care cade sămânţa este pământul din locul stâncos. Locul stâncos nu avea mult pământ şi nici multă umiditate. Sămânţa a răsărit îndată, dar pentru că nu avea rădăcini s-a uscat. Acest lucru se datorează tot superficialităţii oamenilor. Entuziasmul lor la auzirea Cuvântului Domnului apare foarte repede, dar dispare tot atât de repede, pentru că acest om nu a calculat preţul Cuvântului Domnului. Sunt oameni care primesc Cuvântul cu bucurie, dar această bucurie se stinge îndată ce apare un necaz, o prigonire din pricina Cuvântului sau când vine ispita. Unii oameni cred că dacă vin la Domnul Isus, nu vor mai avea necazuri cu toate că însuşi Domnul a spus că în lume vom avea necazuri, dar că le putem birui după cum şi El a biruit lumea.[8] De asemenea Scriptura vorbeşte despre faptul că vom fi urâţi de toţi oamenii din cauza hotărârii luate de a-L urma pe Domnul Isus.[9]
În al treilea rând toţii vom fi ispitiţi, dar după cum spune Scriptura, nu ne-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fim ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşim din ea, ca s-o putem răbda.”[10] Alegerea de a fi biruitori sau biruiţi ne aparţine fiecăruia. Pentru a putea fi ucenicul Domnului trebuie să ne purtăm crucea în fiecare zi, iar astfel vom câştiga veşnicia. Cine va căuta să-şi trăiască viaţa pe acest pământ, o va pierde pe cea veşnică.[11]
Al treilea tip de pământ unde a căzut sămânţa este între spini. Aceştia sunt oamenii care Îl urmează pe Domnul, rămân într-o biserică, nu cad la un necaz, rezistă la o prigoană şi la o ispită. Ei cresc, dar până la un anumit punct, deoarece împreună cu grâul lasă să crească şi spinii (îngrijorările lumii acesteia, înşelăciunea bogăţiilor, poftele altor lucruri care îneacă Cuvântul, oamenii care îşi văd de drum şi lasă ca sămânţa să fie înnăbuşită de grijile, plăcerile şi poftele lumii). Vom fi probaţi pentru ca Domnul să vadă care sunt căutările inimilor noastre. Domnul vrea să ne punem încrederea în El şi să nu ne îngrijorăm de absolut nimic, atâta timp cât suntem în mâinile Lui. El ne garantează că vom avea ce mânca şi cu ce ne îmbrăca, dar dacă noi căutăm să avem mai mult decât ceea ce ne făgăduieşte Dumnezeu că ne va da, nu avem cum să-L urmăm până la capăt.[12] Cel rău ne va minţi întotdeauna că dacă vom avea siguranţa materială şi dacă vom căuta să ne îmbogăţim vom fi mai fericiţi, dar aceasta este o minciună care ne duce la pierzare. Acest tip de creştini nu vor aduce roadă pentru Dumnezeu prin faptul că se lasă conduşi de poftele lumii acesteia. Pălămida trebuie smulsă din rădăcină ca să nu mai dea lăstari şi să nu ne înghită cu totul. Aceasta categorie de oameni sunt creştini în aparenţă deoarece ei caută să-şi facă un rost în viaţă, îndepărtându-se de la calea cea strâmtă pe care trebuiau să o urmeze, iar această categorie de creştini este foarte răspândită.
Cel de-al patrulea fel de pământ, este un pământ bun care aduce roadă. Principala noastră roadă este sfinţirea, iar sfârşitul ei este viaţa veşnică.[13] Rodirea este un semn vital al procesului de mântuire, cea mai mare dovadă a faptului că suntem pe calea cea bună. Această categorie de creştini trăiesc pentru cer, nu se lasă învinşi de ispite, de necazuri, de îngrijorări şi alte lucruri de acest fel, ci se încred în Domnul din toată inima. Ar trebui ca fiecare creştin să facă parte din această categorie pentru a fi vrednic de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Un bob de grâu care moare aduce multă roadă, tot aşa este omul care se leapădă de sine, care moare faţă de lucrurile lumii acesteia şi care face ca singurul lui scop în viaţă să fie sfinţirea şi rodirea pentru Dumnezeu. Creştinul acesta va aduce roadă în răbdare aşteptând timpul lui Dumnezeu şi acceptând voia Lui în toate lucrurile.
Creştinul care trăieşte în conformitate cu voia lui Dumnezeu este cel care are roada Duhului în viaţa lui: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.”[14]
Creştinul adevărat Îl mărturiseşte pe Domnul înaintea oamenilor. „Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.”[15] Fiecare creştin trebuie să fie un semănător al cuvântului Domnului.
[1] Matei 13:1-9,18-23.
[2] Matei 13:13.
[3] Romani 13:11.
[4] Luca 13:24.
[5] Marcu 1:15.
[6] Evrei 12:14.
[7] Isaia 35:11.
[8] Ioan 16:33.
[9] Matei 10:22.
[10] 1 Corinteni 10:13.
[11] Matei 10:39.
[12] Matei 6:25-34.
[13] Romani 6:22.
[14] Galateni 5:22,23.
[15] Evrei 13:15.
