Pilda nunţii fiului de împărat

„Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină. 

A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: „Spuneţi celor poftiţi: „Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.” Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui. Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât. Când a auzit împăratul, s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. Atunci a zis robilor săi: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.” Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. „Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”^[1]

De multe ori Domnul Isus vorbeşte în pilde pentru a ne face clară realitatea spirituală. Când spune că un împărat a făcut nuntă fiului său se referă la Dumnezeu care a făcut nuntă Domnului Isus, singurul Lui Fiu. Pilda aceasta arată că Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să intre în mântuirea Lui. Când a făcut nuntă Fiului a vrut ca în odaia Lui de nuntă să intre mulţi.

 Dumnezeu a trimis pe robii Săi să cheme oamenii la nuntă, dar aceştia din urmă au refuzat chemarea lor. Primii poftiţi în ceruri au fost cei din poporul evreu pe care Ioan Botezătorul îi chema la pocăinţă. Dumnezeu are o Împărăţie care vine să locuiască pe pământ. Aspectul prezent al împărăţiei Sale este că oricine crede în Fiul Său intră în Împărăţia Lui. Aspectul viitor al Împărăţiei Domnului se referă la momentul în care Domnul Isus va veni să împărăţească pe pământ când orice genunchi se va pleca înaintea Sa. Lumea, aşa cum este ea acum, este o lume nedreaptă. Dar Domnul Dumnezeu, care este judecătorul drept, într-o zi va pune capăt acestei nedreptăţi de pe pământ şi pe el va domni neprihănirea. Domnul Isus s-a dus mai întâi la ai Săi, care nu L-au primit, ci căutau tot timpul să-L omoare. Poporul evreu nu L-a recunoscut ca Împăratul lor, ci L-au dat la moarte. Cei chemaţi la nuntă L-au respins pe Cel care trebuia să domnească peste ei.

Dacă am avea ochi spirituali, am vedea că Împărăţia lui Dumnezeu este deja pe pământ. În împărăţia lui Dumnezeu nu este nicio făptură care să nu-şi plece genunchii înaintea Sa. La fel este şi cu Împărăţia Lui de pe pământ, acolo unde fiecare om Îl recunoaşte pe El ca Împărat peste vieţile lor. Domnul Isus spune această pildă cu o săptămână înainte de moartea Lui. El trăise treizeci şi trei de ani în mijlocul poporului Israel propovăduind Evanghelia peste tot şi vorbind de judecata lui Dumnezeu asupra celor care nu vroiau să primească Împărăţia Lui, îndemnându-i să se pocăiască, căci împărăţia lui Dumnezeu se apropiase de ei. Domnul Isus este împărat al tuturor lucrurilor, având putere inclusiv asupra naturii care asculta de glasul Lui.^[2]

Domnul Isus venise pe pământ să vestească anul de îndurare al lui Dumnezeu. A început să explice în pilde cum este împărăţia lui Dumnezeu şi cum se poate ajunge acolo. Nunta este simbolul bucuriei, cum este împărăţia lui Dumnezeu. Motivul de bucurie în ceruri este prezenţa lui Dumnezeu care face toate lucrurile noi. Cei care au crezut în El vor intra în această bucurie.

Copii lui Dumnezeu au nenumărate motive de a se bucura încă de pe pământ: „Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.”^[3] Chiar dacă lucrurile pe pământ nu sunt întotdeauna motive de fericire pentru oameni, cei ce Îl au pe Domnul de partea lor se bucură în orice vreme. Bucuria aceasta vine de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt turnat în inimile lor.

Poporul evreu când a fost chemat la nuntă, dar a refuzat invitaţia. Omul din mândrie refuză chemarea lui Dumnezeu şi alege moartea în schimbul vieţii veşnice. Alege iadul în locul cerului inundat de prezenţa Lui. În bunătatea Lui, Dumnezeu îi mai cheamă şi a doua oară, cu toate că oamenii îi întorseseră spatele la invitaţia Lui plină de dragoste. Oamenii au refuzat şi a doua chemare a Domnului, o chemare la nuntă în care ei trebuiau numai să se prezinte fără a aduce daruri, totul era gata pentru ca oamenii să intre în bucuria Lui. Oamenilor nu le-a păsat de invitaţia Domnului pe motiv că erau prea ocupaţi pentru El. Fiecare om îşi ocupă timpul cu lucruri care pier, cu lucruri care duc la pierzare în loc să încerce să-şi scape vieţile: „Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare.”^[4]

Oamenii lui Dumnezeu încă vestesc pocăinţa la care îi cheamă Domnul. Este aceeaşi chemare pe care a făcut-o Ioan Botezătorul, Domnul Isus şi sfinţii apostoli. Pocăinţa a ajuns motiv de batjocură pentru oameni. Cei ce batjocoresc Evanghelia şi îi omoară pe cei trimişi de Dumnezeu ca să le vestească mântuirea îşi vor primi răsplata, care va fi iadul cel veşnic. Cei credincioşi cu adevărat nu pot tăcea, ci merg din loc în loc pentru a face oamenilor cunoscută calea spre mântuire. Oamenii care refuză chemarea Domnului îşi atrag mânia lui Dumnezeu peste ei.

Evreii au strigat în ziua răstignirii Domnului că singurul lor împărat era Cezar, şi că sângele Domnului să fie asupăra lor şi asupra copiilor săi. După numai treizeci de ani Ierusalimul a fost distrus în totalitate, şi Dumnezeu i-a judecat după cuvintele lor. Cei ce se pun sub mânia lui Dumnezeu nu pot găsi scăpare, pentru că puterea Lui este desăvârşită.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu are trimişii Lui care vestesc Evanghelia în lume, El vrea să-i scape pe oameni de sub judecată. Alegerea însă aparţine fiecărui om în parte; cei ce nu primesc dragostea Lui intră sub pedeapsa, dar cei ce se întorc de la păcatele lor la Dumnezeu vor trăi.

Pentru că poporul Său refuzase invitaţia la nuntă, Domnul se duce după săraci, după beţivi, după cei ce trăiesc în vieţi depravate şi îi cheamă la nunta Lui. El are puterea să dezlege pe orice om din orice păcate, oricât de mari ar fi ele. Trimişii Domnului strâng pe toţi cei care acceptă invitaţia Lui pentru a umple camera de nuntă a lui Dumnezeu. Numai cei care se pocăiesc cu adevărat şi se văd prin ochii lui Dumnezeu, plini de păcate şi nelegiuire vor intra în împărăţia Lui. Cei care se justifică prin gândul că sunt oameni buni şi morali, nerecunoscându-se ca păcătoşi pierduţi nu vor avea parte de Împărăţia Lui. Înaintea lui Dumnezeu nu se vine decât cu faţa la pământ şi cu lacrimi de pocăinţă.

Omul din pildă care nu era îmbrăcat în haina de nuntă a fost dat afară şi aruncat în locul de chin veşnic. Acesta este omul care a crezut că se poate prezenta oricum înaintea Lui Dumnezeu. Haina de nuntă este obligatorie la nunta Domnului. Aceasta este haina albă dată de Domnul Isus celor care sunt curăţiţi de păcatele lor: „Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?” „Doamne”, i-am răspuns eu, „tu ştii.” Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.”^[5] „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.”^[6]

Cel care nu intră pe poarta pocăinţei este considerat de Domnul un hoţ şi un tâlhar.^[7] „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.” Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate! Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!^[8] Acesta este omul fericit, care are drept să intre în cetatea lui Dumnezeu, omul care este spălat în sângele Domnului, curăţit de orice păcate şi îmbrăcat în haina albă de nuntă.

            Pe pământul acesta plângem, suferim şi avem parte de tot felul de dureri. Copilul, care se naşte cu o fire păcătoasă, plânge încă de la naşterea lui. Pământul acesta reprezintă valea plângerii. Trebuie însă să ne plângem păcatele ca să căpătăm iertare şi să avem parte de momentul în care plânsul se va sfârşi. În iad însă este plânsul şi scrâşnirea dinţilor, durerea care nu se va sfârşi niciodată. Cel ce se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu nu va vedea fericirea, ci va ajunge în acest loc de chin veşnic.

Numai dacă avem haina albă de nuntă şi ne-o păstrăm curată până la momentul întâlnirii noastre cu El, vom avea parte de nunta Domnului. Hainele acestea pot fi pătate din nou prin păcat, de aceea orice om care se pocăieşte şi trăieşte o viaţă de credinţă trebuie să fie într-o continuă veghere, pentru a fi gata de nuntă în orice moment.

^[1] Matei 22:1-14.

^[2] Exemple în acest sens: smochinul care s-a uscat, valurile mării care s-au potolit la auzul glasului Său.

^[3] Romani 5:2-4.

^[4] Evrei 2:2,3.

^[5] Apocalipsa 7:13,14.

^[6] 1 Ioan 1:9.

^[7] Ioan 10:1.

^[8] Apocalipsa 22:12-14.