Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.
Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.” Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.”[1]
“Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat. Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său. După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala. Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.” Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.” Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!” Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat; prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are! Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” [2]
În capitolul 24 din Evanghelia după Matei este vorba de sfârşitul veacului acestuia iar în capitolul 25 Domnul Isus dă un exemplu ale acestor semne prin pildele spuse de EL. Pământul suferă durerile naşterii, pentru că firea noastră vrea să fie izbăvită de tot ce este păcătos. Aceste semne ale sfârşitului vor fi din ce în ce mai dese şi mai intense.
Domnul Isus avertizează că înainte de venirea Lui atât războaiele cât şi calamităţile se vor intensifica. Un alt lucru care ne indică cât de aproape este venirea Domnului Isus este faptul că sunt persoane care îi înşeală pe mulţi spunând că ei sunt Isus Hristos. Toate pildele Domnului trebuie incluse în context. Domnul Isus se adresa ucenicilor când spunea pildele, iar acestea ne sunt adresate nouă oamenilor credincioşi.
Subiectul pildelor este venirea Domnului Isus şi scopul lor este să ne pregătească pentru venirea Sa.În prima pildă Domnul Isus este înfăţişat ca Mirele nostru. Povestea de dragoste conturată în această pildă este povestea de dragoste iudeică. După oficializarea relaţiei dintre doi tineri, tânărul se ducea la tatăl miresei pentru a o cumpăra cu un preţ. Domnul Isus ne-a cumpărat cu un preţ de la Tatăl (Dumnezeu). Niciun Mire nu a plătit vreodată un preţ atât de mare pentru mireasa sa: “căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.”[3]
Mirele, după ce plătea preţul, se îndrepta către mireasă şi spunea că i-a pregătit un loc în casa tatălui lui: “În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”[4] Cuvintele pe care Domnul Isus le-a spus ucenicilor sunt exact cuvintele pe care un mire I le adresa miresei sale după ce o cumpăra de la tatăl ei. Cei doi urmau să fie despărţiţi pentru o perioadă de timp, până când acel loc urma să fie pregătit. Din acel moment mireasa trebuia să fie tot timpul pregătită, pentru că în orice moment mirele putea să vină să o ia. Mireasa trebuia să fie într-o continuă veghere pentru a-I ieşi mirelui ei în întâmpinare.
Cele zece fecioare o întruchipează tot pe Mireasa Domnului Isus. Erau cinci fecioare nechibzuite şi cinci înţelepte. Ele întruchipează o biserică curată şi sfântă. Toate aveau vase şi untdelemn, dar nu toate aveau untdelemnul din belşug (plinătatea Duhului Sfânt). Oricine face parte din Biserica Domnului are Duhul Sfânt, dar nu toată lumea are plinătatea Duhului Sfânt. Dacă cineva este curat şi sufletul lui este curat are neapărată nevoie şi de această umplere. Standardul Domnului este foarte înalt, dar aceasta trebuie să fie o normalitate în Biserica Lui. “Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Isus Hristos. Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă. În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.”[5]
Sunt persoane care din cauza faptului că nu au plinătatea Duhului Sfânt contestă atât existenţa acestei plinătăţi cât şi darurile Duhului Sfânt. Biserica din vremea de pe urmă trebuie să fie un Templu sfânt în mijlocul căreia să locuiască Duhul Domnului.
Duhul Sfânt va fi revărsat din belşug peste adevărata biserică a lui Isus Hristos. Noi avem nevoie de faptele Duhului Sfânt în biserică. Câteodată ni se pare că Mirele zăboveşte, dar nu este aşa. Într-o clipeală din ochi El Îşi va răpi biserica Lui. Nu trebuie să avem nicio aţipeală în aşteptarea venirii Lui:“este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.”[6]
După ce ne trezim trebuie să ne verificăm starea înaintea Lui. Să ne îmbrăcăm în haina albă a neprihănirii şi să ne umplem candelele cu untdelemn: “cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”[7]
Glasul Duhului Sfânt de astăzi este “Vine Domnul!” Biserica trezită este aceea care ştie în ce vremuri trăieşte, este locul în care El vorbeşte clar anunţându-Şi venirea. Să ne asigurăm că nu este nimic rău în viaţa noastră care să împiedice această umplere cu Duhul Sfânt.
Fecioarele înţelepte şi cele neînţelepte erau prietene. Unele au fost chibzuite şi şi-au rezolvat personal problema. Celelalte s-au bizuit pe faptul că celelalte aveau untdelemn din plin, dar nu era de ajuns pentru ele. Fiecare trebuie să ceară personal această umplere cu Duhul Lui. Nimeni nu ne poate ajuta în această problemă, decât dacă ne asigurăm înaintea Lui Dumnezeu că suntem plini de Duhul Sfânt. Domnul vrea să ne arate că nu mai este mult timp în care să ne punem la punct, ci acum este acel moment. Când în cer va fi nunta de şapte ani, pe pământ va fi mânie. Pentru cei care au pierdut răpirea sunt slabe şanse să mai fie mântuiţi în necazul cel mare.
Chemarea la sfinţenie este pentru toată Biserica. Numai o Biserică Sfântă poate fi una cu Mirele ei. Să veghem cu luare aminte pentru că nu ştim ceasul şi ziua în care va veni Domnul. Să dorim şi să iubim venirea Lui.
Cea de-a doua pildă, vorbeşte despre faptele creştinilor. Prima pildă este despre realitatea interioara (plinătatea Duhului Sfânt.) iar a doua pildă vorbeşte despre faptele exterioare ale creştinilor. Această pildă vorbeşte despre trei robi (toţi erau creştini), dar Domnul judecă pe fiecare după faptele lor. Doi dintre ei urmăresc interesele Stăpânului şi unul urmăreşte interesele lui: “Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.”[8] Cu toţii purtăm o comoară înlăuntrul nostru. Mântuirea este de mare preţ. Dacă avem chiar şi numai un talant deţinem o comoară foarte preţioasă, o avere nemaipomenită care trebuie administrată corespunzător. Vom realiza adevăratele bogăţii abia în veşnicie. Noi suntem posesorii acestor comori, avem o răspundere foarte mare. Mântuirea nu trebuie ascunsă, ci trebuie pusă în negoţ ca şi alţii să fie mântuiţi. Cel care ascunde această mântuire se pierde şi el şi ratează şi ocazia de a-I sluji lui Dumnezeu. Dacă noi suntem mântuiţi trebuie să ne intereseze şi soarta celorlalţi. Este un sacrificiu şi o luptă zilnică, dar trebuie să ne facem datoria înaintea lui Dumnezeu. Poate că mulţi vor fi salvaţi dacă noi punem în slujba Domnului tot ce suntem şi tot ce avem. Numai aşa vom fi roditori şi Împărăţia Lui se va extinde. Este esenţial să fim găsiţi slujind la venirea Domnului Isus.
Trebuie să ne dorim cu toată inima ca toţi să fie mântuiţi şi să facem tot ce ţine de voinţa noastră, pentru că El dă fiecăruia după puterea noastră. El nu ne cere să facem mai mult decât putem. “Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!” Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii,stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”[9]
Robii lui Dumnezeu sunt împărţiţi în două categorii. Unii slujesc Domnului din dragoste pentru El, ceilalţi păstrează pentru sine comorile încredinţate lor de Domnul. Sunt mulţi care trăiesc în orbire spirituală şi se pierd cu Biblia în mână. Domnul ne va răsplăti dacă suntem găsiţi treji, veghind şi lucrând cu toată inima pentru Stăpânul nostru. Să trăim cu frica lui Hristos, ca să nu ne pierdem. Trebuie să slujim lui Dumnezeu plini de Duhul Sfânt. Aceasta este răspunderea fiecăruia în mod individual. Pildele acestea au de-a face cu venirea Lui, ne sunt adresate fiecăruia şi nu trebuie scoase din context. Să luăm aminte la ceea ce ne vorbeşte Dumnezeu şi să facem lucrurile încredinţate nouă cu toată dragostea şi cu toată responsabilitatea.
[1] Matei 25:1-13.
[2] Matei 25:14-30.
[3] 1 Petru 1:18,19.
[4] Ioan 14:2,3.
[5] 1 Corinteni 1:4-7.
[6] Romani 13:11.
[7] Luca 11:13.
[8] 2 Corinteni 4:7.
[9] Matei 24:48-51.
