“Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.
Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.”[1]
Domnul Isus este singura persoană care a putut spune că El este adevărul. De aceea El îi învăţa ca unul care avea putere. De aceea a lăsat Domnul Isus scrise aceste cuvinte ca noi toţi să cunoaştem adevărul, să credem în El şi crezând în toate cuvintele Lui să avem viaţă veşnică.[2]
Scopul existenţei noastre este să avem viaţa veşnică, să luptăm pentru a putea trăi o veşnicie în prezenţa lui Dumnezeu.
Nu toate căile pe care le aleg oamenii duc la Dumnezeu. Omul spune că orice cale şi orice religie duce tot la Dumnezeu, dar adevărul este altul. “Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.”[3] Este o singură cale care duce către cer şi noi trebuie să ne asigurăm că suntem pe calea cea bună. Calea cea strâmtă are ca final viaţa veşnică în cerul lui Dumnezeu. Calea cea lată pe care o aleg cei mai mulţi duce la pierzare. Domnul Isus va spune unora dintre cei care sunt siguri că vor ajunge în cer, dar care merg pe calea lată, împlinind toate poftele acestei lumi, aceste cuvinte dure: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”[4]
Pe calea cea strâmtă se intră pe poarta pocăinţei. Trebuie să ne asigurăm că am avut parte de această pocăinţă veritabilă, prin care ne-am plâns toate păcatele înaintea lui Dumnezeu şi am simţit durere pentru răul făcut. Această pocăinţă are ca şi consecinţă schimbarea vieţii noastre, o schimbare radicală datorată faptului că nu mai vrem să păcătuim împotriva lui Dumnezeu. Omul se naşte cu o fire păcătoasă care este îndreptată numai spre rău, dar momentul acesta al pocăinţei produce o schimbare profundă. Domnul Dumnezeu trebuie să trateze cu păcatele din viaţa noastră, El este singurul care vede tot ce este ascuns înlăuntrul nostru. “Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.”[5] De aceea trebuie să ne vedem starea şi păcatul, să ne cerem iertare din toată inima ca păcatele noastre să fie iertate. Nu trebuie să venim înaintea Domnului ca acel fariseu mândru că este un om moral, ci ca vameşul care se bătea cu pumnul în piept şi cerea milă Domnului.[6] Cine nu trece prin această poartă nu va putea să meargă pe calea cea strâmtă. Să nu tratăm acest fapt cu superficialitate, ci să-i acordăm toată atenţia. Cel care intră pe această poartă nu este nici hoţ, nici tâlhar.
Domnul Isus spune că puţini aleg să meargă pe această cale. Din toţi oamenii care locuiau pe faţa pământului, numai doisprezece oameni L-au urmat, iar unul dintre ei L-a trădat. După moartea şi învierea Domnului de Rusalii cinci mii de oameni s-au pocăit, dar totuşi acesta este un număr foarte mic comparativ cu numărul oamenilor care locuiau pe pământ în acea vreme. Întotdeauna această cale a fost una strâmtă, pe care au mers puţini oameni.
Acestea sunt caracteristicile omului care se află pe calea îngustă după cum le-a enumerat Domnul Isus în predica de pe munte: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.”[7] Cine împlineşte aceste cuvinte ale Domnului şi le trăieşte în viaţa lui, se află pe calea cea strâmtă care duce către cer. Ferice de cei care sunt sarea pământului şi lumina lumii, pentru că ei se află pe calea cea îngustă. Cea mai mare parte din populaţia ţării noastre se declară a fi creştini, totuşi conduita lor de viaţă spune cu totul altceva. Nu trebuie să ne considerăm creştini doar pentru faptul că purtăm acest nume, ci numai dacă vom trăi cuvintele scrise de Domnul Isus pentru noi.
Acestea sunt cuvintele Domnului pentru cei ce sunt creştini adevăraţi: “Îi veţi cunoaşte după roadele lor.”[8] Apostolul Iacov scrie în epistola sa: “Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?”[9] Faptele noastre trebuie să dovedească această credinţă. Omul care face fapte de milostenie în ascuns, fără să ştie stânga ce face dreapta este omul pe calea cea strâmtă, cel care trâmbiţează faptele lui de milostenie se află pe calea largă.[10] Postul, milostenia şi rugăciunea trebuie să fie făcute în ascuns, ca Tatăl nostru din ceruri să vadă, iar nu oamenii din jurul nostru. Ceea ce suntem în cămăruţa noastră, atâta suntem pe calea cu Dumnezeu, viaţa noastră în ascuns cu Dumnezeu vorbeşte foarte mult despre cât de credincioşi suntem.
Cei care merg pe calea îngustă îşi au comorile în ceruri. Pe pământ întâmpină diverse forme de prigoană, dar inima le este lipită de cer.[11] Omul credincios lui Dumnezeu nu se îngrijorează de nimic, ci pune totul în mâinile Domnului, omul credincios nu îi judecă pe alţii ci mai degrabă se judecă pe sine. Omul care merge pe calea lată îi judecă pe ceilalţi cu toate că şi el face aceleaşi lucruri: “ Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?”[12] Trebuie să ne judecăm fiecare după răutatea inimii noastre, să ne judecăm păcatele noastre şi nu pe ale altora.
Calea îngustă este presărata cu greutăţi, Domnul ne cere să ne lepădăm de noi şi să-L lăsăm pe El să ne prelucreze şi să ne sfinţească până la capăt. Aceasta este singura cale care duce la Dumnezeu, o altă cale nu există. Ceea ce va conta în veşnicie va fi modul în care ne-am trăit viaţa pe acest pământ, dacă am trăit-o pentru El sau pentru noi.
Domnul Isus avertizează că în vremurile din urmă vor fi mulţi prooroci mincinoşi care îi vor înşela pe mulţi.[13] Aceşti oameni merg pe calea cea lată a neascultării de Dumnezeu, a păcatului şi a mizeriei. Pe calea îngustă mergem în sus, ne ridicăm în viaţa de sfinţenie şi ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu. Proorocii mincinoşi nu vor pune niciodată accentul pe sfinţenie şi pe ascultarea tuturor cuvintelor lui Dumnezeu. Proorocii mincinoşi vor da socoteală pentru învăţătura pe care au dat-o altora. Domnul ne cere să judecăm învăţătura primită de cineva după roadele vieţii acestuia, cum este el în viaţa de zi cu zi, cum este în relaţie cu banii, cum este în relaţie cu familia lui.
Un exemplu de om religios care îşi strânsese comori pe pământ este bogatul care a ajuns în chinurile iadului. El ţinea toate tradiţiile iudaice, dar îşi trăia viaţa pentru sine, risipind singura şansă pe care o avea la mântuirea sufletului său. Săracul care cerşea la poarta casei sale însă, a ajuns în ceruri pentru că a împlinit cuvintele Domnului strângându-şi comori în ceruri.[14] Dacă noi încă ne mai adunăm comori pe pământ, dacă ne mâniem pe fratele nostru, dacă îi judecăm pe alţii nu suntem pe calea cea bună.
Toată predica de pe munte este un subiect de cercetare a vieţilor noastre. Domnul Isus a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut şi să ne pună înainte cuvintele vieţii veşnice.[15] Cine spune că este creştin trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.[16] În ziua judecăţii Dumnezeu va descoperi toate lucrurile ascunse ale vieţilor noastre, aşa că oricine cheamă Numele Domnului trebuie să se depărteze de fărădelege.[17]
[1] Matei 7:13-29.
[2] Ioan 20:31.
[3] Proverbe 14:12.
[4] Matei 7:23.
[5] Matei 10:24.
[6] Luca 18:10-13.
[7] Matei 5:3-12.
[8] Matei 7:16.
[9] Iacov 2:19,20.
[10] Matei 6:3.
[11] Matei 6:19,20.
[12] Romani 2:1-4.
[13] Matei 24:11.
[14] Luca 19:31.
[15] Luca 19:10.
[16] 1 Ioan 2:6.
[17] 2 Timotei 2:19.
