„Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte şi s-a plecat până la pământ. Apoi a zis: „Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mâine vă veţi scula de dimineaţă şi vă veţi vedea de drum.” „Nu”, au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în uliţă.”
Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azime şi au mâncat. Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.” Lot a ieşit afară la ei, la uşă, a încuiat uşa după el şi a zis: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate! Iată că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperişului casei mele.” Ei au strigat: „Pleacă!” Şi au zis: „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decât lor.” Şi, împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă uşa. Dar bărbaţii aceia au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă şi au încuiat uşa. Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa. Bărbaţii aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice şi tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim.” Lot a ieşit şi a vorbit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui: „Sculaţi-vă”, a zis el, „ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că glumeşte.”[1]
Dumnezeu avea să judece întreaga cetate pentru păcatele în care căzuse. De jur împrejurul cetăţilor Sodoma şi Gomora Erau fântâni de petrol care putea să explodeze oricând dacă erau atinse de foc, iar, în urma cercetărilor făcute în aceste locuri, s-a dovedit veridicitatea acestei întâmplări. Din nefericire în zilele noastre am ajuns să fim robiţi de aceleaşi păcate ca ale Sodomei şi ale Gomorei. Când păcatul a ajuns la culme, Dumnezeu şi-a trimis judecata. Înaintea lui Dumnezeu au ajuns mari plângeri împotriva păcatelor care se săvârşeau în aceste cetăţi şi Dumnezeu, văzând că păcatul a ajuns la culme, i-a scos pe cei neprihăniţi de acolo pentru că El nu pedepseşte pe cel păcătos împreună cu cel vinovat şi a făcut să plouă peste cele două cetăţi foc şi pucioasă.
Păcatul cel mai mare în care căzuseră oamenii acestor cetăţi era mândria şi aroganţa din pricina prosperităţii lor. Oamenii când li se înmulţesc bogăţiile ajung să fie mândrii: „Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit. Ele s-au semeţit şi au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, când am văzut lucrul acesta.”[2] Toate bogăţiile lor nu le-au fost de niciun folos pentru că au fost nimicite într-o singură zi.
Când crezi că deţii toate lucrurile, când nu ai probleme şi lipsuri de niciun fel, nu vei mai avea nevoie nici de Dumnezeu. Liniştea acesta este una falsă pentru că duce către pierzare. Dumnezeu urăşte ca omul să fie nepăsător în faţa Cuvântului Său. El vrea ca toţi oamenii să caute să se apropie de El şi să se pocăiască de păcatele lor. Putem locui în oraşe prospere, într-o linişte nepăsătoare, dar judecata Domnului va cădea peste aceste persoane.
Al doilea mare păcat era păcatul trupului. „Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.”[3] Aici ni se descoperă nu numai că focul a fost peste cetăţi, ci şi faptul că sufletele acelor oameni au ajuns în focul cel veşnic care este iadul. Păcatul trage sufletele oamenilor în iad. În momentul în care un om moare neîmpăcat cu Dumnezeu se duce în pedeapsa veşnică. Păcatele trupului sunt şi astăzi şi probabil că au ajuns să le întreacă pe cele ale Sodomei şi ale Gomorei.
Al treilea păcat în care trăiau locuitorii acestor cetăţi era beţia. Ştim acest lucru pentru că fetele lui Lot i-au dat tatălui lor să bea, după care au comis un păcat foarte mare cu el. Ele crescuseră în jurul unor oameni care curveau şi se îmbătau. „Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.”[4] Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului. Trebuie să ne ferim de tot ceea ce ne poate duce în păcat pentru că vom ajunge să fim stăpâniţi de aceste lucruri.
Al patrulea păcat pe care îl avea Sodoma şi Gomora este bună dispoziţia firească, râsul prostesc la glumele proaste. Aceste lucruri sunt foarte răspândite în zilele noastre. Acesta era unul dintre păcatele Sodomei, când Lot s-a dus să le spună ginerilor lui că vine judecata lui Dumnezeu ei au crezut că glumeşte, pentru că acesta era un obicei al lui Lot acela de a glumi. Lucrul acesta a făcut ca ginerii lui să nu ia în serios judecata lui Dumnezeu şi din această cauză au murit. Nu avem voie să ne jucăm cu cuvintele noastre. Oamenii caută să trăiască în distracţii, glume şi recreere, dar acesta era păcatul Sodomei, care a adus pieire asupra ei. Dumnezeu are o îndelungă răbdare şi dă timp de pocăinţă, dar noi nu trebuie să forţăm limitele răbdării Lui. El poate trimite sabia judecăţii dintr-o dată, de aceea trebuie să ne pocăim acum cât este timp. În timpul lui Noe, Dumnezeu nu a trimis potopul imediat, ci a lăsat timp pentru ca oamenii să se pocăiască, dar ei nu au făcut acest lucruri. Când Dumnezeu a închis uşa corăbiei lui Noe, ei au realizat că Noe spusese adevărul. Dumnezeu a mai lăsat şapte zile înainte de a trimite potopul şi probabil că unii dintre ei s-au pocăit înainte de acesta. În cetatea Ninive, când oamenii şi-au cerut iertare pentru păcatele lor, Dumnezeu s-a îndurat de ei şi nu a mai trimis judecată peste cetate. „Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici. Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi a şezut în cenuşă. Şi a trimis să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai marilor lui: „Oamenii şi vitele, boii şi oile să nu guste nimic, să nu pască şi nici să nu bea apă deloc! Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile! Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi, şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!” Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut.”[5]
Domnul Isus a plâns pentru cetatea Ierusalimului care nu a vrut să se pocăiască în timp ce Domnul îi îndemna la acest lucru. „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie; căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”[6] Dumnezeu a rostit judecata asupra cetăţii şi în treizeci şi opt de ani au fost ucişi milioane de evrei de către romani. Au fost persecutaţi timp de două mii de ani pentru neascultarea lor. Domnul plânge şi pentru cei care nu vor să se împace cu El, dar judecata Lui se apropie de aceştia. Cu tristeţe El va trebui să judece pe cei care refuză să se pocăiască. Dumnezeu îi va scăpa de judecată şi de mânie numai pe cei care au renunţat la păcate, care le-au plâns şi care au încetat să umple măsura nelegiuirilor. „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…”[7] Să nu aşteptăm ca Dumnezeu să ne pună păcatele sub ochi, ci să ne apropiem de El cu pocăinţă, să ne mărturisim păcatele singuri pentru că numai aşa vom putea fi iertaţi şi toate păcatele noastre vor fi şterse în bunătatea Sa.
[1] Geneza 19:14.
[2] Ezechiel 16:49, 50.
[3] Iuda 1:7.
[4] 1 Petru 4:3.
[5] Iona 3:5-10.
[6] Matei 23:37-39.
[7] Faptele Apostolilor 17:30,31.
