„Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire.
Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti, vă spun astăzi că veţi pieri şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul. Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov.”[1]
Dumnezeu ne-a creat cu voinţă liberă. El ar fi avut puterea să ne oblige să-L iubim, dar El ne-a creat cu capacitatea de a alege. Omul de-a lungul vieţii lui, este pus în faţa multor alegeri importante pe care trebuie să le ia singur. În funcţie de aceste alegeri ne trasăm drumul în viaţa pământească, fiind singuri responsabili de ceea ce am ales. Dacă nu alegem bine, va trebui să suportăm consecinţele. Dumnezeu ne lasă această libertate în care putem alege binele sau răul, în funcţie de deciziile pe care le luăm.
Dumnezeu ne cheamă astăzi să alegem şi în domeniul spiritual. De această alegere depinde locul în care ne vom petrece fiecare eternitatea: fie în rai, fie în iad. În acest capitol din Biblie, poporului Israel, după patruzeci de ani petrecuţi în pustie, unde ei vedeau zilnic slava lui Dumnezeu, dimineaţa printr-un nor, iar seara printr-un stâlp de foc, unde ei vedeau nenumărate minuni ale lui Dumnezeu, i se pune din nou în faţă o alegere de către Domnul. El pune poporul Lui în faţă spre alegere două căi: calea vieţii şi a morţii a binecuvântării şi a blestemului. Dacă alegem greşit pe plan spiritual, vom avea parte de chinul veşnic, dar dacă alegem calea Domnului, vom avea parte de binecuvântările Sale. Domnul Isus reia aceste cuvinte ale Tatălui Său şi le pune înainte alegerea căii strâmte care duce la viaţă sau alegerea căi late care duce la pieire.
Trăim o vreme de alegere, în care atâta timp cât avem raţiune trebuie să ne decidem. Dumnezeu nu acceptă compromisul cu păcatul. Dacă nu intrăm pe poarta pocăinţei, nu vom putea avea parte de binecuvântările Lui. Noi ar trebui să ne sfâşiem inimile de durere pentru că Fiul lui Dumnezeu a murit în locul nostru pe cruce, ducând păcatele întregii omeniri pentru ca orice om să poată căpăta viaţa veşnică. Pentru fiecare păcat pe care l-am făcut noi, bicele i-au brăzduit spatele şi sângele Său curgea din trupul Lui. O cunună de spini stătea pe capul Domnului şi toată ocara care ni se cuvenea nouă a căzut peste El. De aceea trebuie să ne facem bine socotelile, atâta timp cât suntem în viaţă.
În fiecare zi trebuie să facem această alegere, să avem înaintea ochilor binecuvântarea şi blestemul. Sunt oameni care în urma păcatelor comise au ajuns la sinucidere, pentru că nu au venit înaintea Domnului să ceară eliberare. Isus Hristos este singurul care poate elibera de păcate, care poate ridica povara acestora, numai dacă recunoaştem tot ceea ce am făcut rău înaintea ochilor sfinţi ai lui Dumnezeu.
Omul cât timp trăieşte poate să aleagă, şi, în funcţie de această alegere, îşi determină veşnicia. Sunt oameni care au ales să-L iubească pe Domnul Isus, iar alţii care i-au întors spatele. Este foarte trist că pe Fiul lui Dumnezeu care este slăvit în ceruri, care s-a smerit şi care a fost îmbrăcat într-un trup pământesc, majoritatea oamenilor i-au respins oferta la mântuire. Într-o zi Dumnezeu va înceta din a mai chema oamenii la pocăinţă şi atunci mânia Lui se va revărsa peste toţi cei ce n-au vrut să primească dragostea Adevărului, adică pe Fiul Lui preaiubit.
Oamenii mor în fiecare zi şi nimeni nu cunoaşte ziua morţii sale. Noi toţi trebuie fim pregătiţi pentru acea zi, deoarece ne vom înfăţişa înaintea celui care ne va judeca cu dreptate după faptele noastre: „Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”[2] „Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?”[3] În acest verset vedem că mulţi din cei care Îl urmaseră pe Domnul o vreme, când au fost puşi în faţa alegerii de a se lepăda de sine şi de a se preda cu totul Domnului, L-au părăsit pe Fiul lui Dumnezeu. Calea aceasta li se va părea prea strâmtă celor care au păcate în inimile lor. „Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?… Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.”[4] Dacă ne dedicăm cu totul lui Dumnezeu vom avea parte de viaţă. Domnul Isus care era plin de putere în cuvintele pe care le spunea, nu a fost crezut de norod aşa că cei mai mulţi dintre ei L-au părăsit şi s-au întors împotriva Lui. Aceasta a fost alegerea lor, iar Domnul Isus nu-i opreşte, le respectă alegerea făcută. „Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă. Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El. Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”„Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.”[5]
De răspunsul pe care îl avem şi noi fiecare în dreptul lui, depinde alegerea pe care o facem pentru veşnicie. El este Cel care ne cheamă să-L urmăm, dar decizia o luăm personal. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.”[6] Scopul Evangheliei Domnului Isus este aceea de a fi ucenic al Lui, de a-ţi duce mântuirea până la capăt. La sfârşitul vieţilor noastre nu mai suntem noi cei care alegem, ci Domnul care va judeca. Dacă alegem să ne predăm în întregime Lui şi să-L urmăm zi de zi, vom fi la dreapta Lui şi vom avea parte de binecuvântările cereşti.
Ucenicii Domnului care au rămas lângă El, au fost dispuşi să-L urmeze până la capăt. Dacă venim după Domnul, trebuie să Îi predăm Lui întreaga noastră existenţă.
Cei care au plecat de lângă Domnul şi care Îl urmaseră pentru o vreme au ajuns să fie în rândul oamenilor care Îl condamnau pe Domnul la moarte: „La fiecare praznic al Paştilor, dregătorul avea obicei să sloboadă norodului un întemniţat pe care-l voiau ei. Pe atunci aveau un întemniţat vestit, numit Baraba. Când erau adunaţi la un loc, Pilat le-a zis: „Pe care voiţi să vi-l slobod? Pe Baraba sau pe Isus, care Se numeşte Hristos?” Căci ştia că din pizmă dăduseră pe Isus în mâinile lui. Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevasta sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu Neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.” Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare. Dregătorul a luat cuvântul şi le-a zis: „Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobod?” „Pe Baraba”, au răspuns ei. Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit!”, i-au răspuns cu toţii. Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!” Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri. Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.”[7]
Domnul Isus nu făcuse niciun rău nimănui, ci numai bine. Dacă noi nu suntem dispuşi să-L urmăm până la capăt, vom ajunge să ne lepădăm de El, să ne întoarcem împotriva Lui cum au făcut aceşti oameni care L-au condamnat la moarte. Aceşti oameni din Israel au fost puşi în faţa unei alegeri, şi, pierzându-şi minţile, au ales un ucigaş, punându-şi blestemul asupra capetelor lor. Un milion de oameni au murit mai târziu răstigniţi de către romani, astfel încât în jurul Ierusalimului nu mai erau copaci pe care să îi răstignească, împlinindu-se blestemul sub care s-au pus în ziua răstignirii Domnului Isus. În urma alegerilor noastre suportăm consecinţele, aşa cum au suportat şi aceşti israeliţi care au strigat să-L răstignească pe Domnul Isus. Dacă nu alegem binele, ne vom împietri inimile atât de mult încât nu vom mai judeca cum trebuie.
Dumnezeu a vrut ca toţi oamenii să fie mântuiţi, iar cei care ajung în iad sunt acolo pentru că aşa au decis ei în dreptul lor. Dumnezeu le-a oferit viaţa încă de pe pământ prin mântuirea în Fiul Lui, dar cei mai mulţi refuză viaţa şi se pun sub blestem.
Acum este vremea alegerilor, vremea în care să ne hotărâm să ne scăpăm vieţile, pentru ca mânia lui Dumnezeu să nu cadă asupra noastră. Trebuie să încetăm să mai mergem pe două căi şi să facem alegerile corecte în viaţa noastră. Fiecare îşi va lua răsplata după decizia lui.
Domnul Isus a avut şi El posibilitatea alegerii. În faţa Lui a fost pus paharul tuturor păcatelor şi murdăriilor noastre pe care El trebuia să-l bea. Domnul a ales să bea mizeriile noastre să ia asupra Lui tot ce era urât şi murdar ca noi să putem căpăta mântuirea. Dacă El refuza acel pahar de păcate, noi am fi fost sortiţi pieirii, dar El ar fi rămas în continuare Fiul lui Dumnezeu. El şi-a dat viaţa de bună voie: „Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”[8]
Când a văzut Domnul Isus ce însemna să bea acel pahar amar al păcatelor, prima lui reacţie a fost de a cere ajutorul Tatălui de a îndepărta acest pahar de la El : „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”[9] Cu toate acestea Domnul Isus a făcut voia Tatălui mergând până la capăt. El a ales moartea pentru noi, a ales să ducă la cruce toate păcatele omenirii, iar noi suntem responsabili de moartea şi de suferinţele Sale.
Dumnezeu este un Dumnezeu plin de dragoste, dar este şi un Dumnezeu sfânt şi drept care nu lasă pe cel păcătos nepedepsit. Acestea sunt cuvintele pe care ni le pune Domnul Dumnezeu înainte astăzi: „Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.” Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov.”[10]
[1] Deuteronom 30:15-20.
[2] Ioan 5:29.
[3] Ioan 6:60.
[4] Ioan 6:61-63.
[5] Ioan 6:64-69.
[6] Matei 16:24.
[7] Matei 27:15-26.
[8] Ioan 10:17-18.
[9] Matei 26:39.
[10] Deuteronom 30:15,19,20.
