„Isus a intrat în Ierihon şi trecea prin cetate. Şi un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameşilor, căuta să vadă care este Isus; dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură. A alergat înainte şi s-a suit într-un dud ca să-L vadă; pentru că pe drumul acela avea să treacă.
Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii în sus şi i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.” Zacheu s-a dat jos în grabă şi L-a primit cu bucurie. Când au văzut lucrul acesta, toţi cârteau şi ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!” Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”[1]
Domnul Isus a venit într-un trup de om ca să vestească lumii adevărul. El a intrat în Ierihon pentru a căuta pe cei pierduţi. Isus este astăzi în mijlocul celor ce se adună în Numele Lui în curăţie, chiar dacă sunt strânşi numai doi sau trei oameni. Omul se uită la ce izbeşte privirea, dar Domnul se uită la ceea ce este în inimile noastre. El descoperă gândurile noastre.
Domnul Isus trecea prin Ierihon pentru ultima dată. Fiecare dintre noi trebuie să se gândească la faptul că zilele noastre pe pământ sunt trecătoare şi de aceea trebuie să folosim acea zi în care Domnul Isus trece prin viaţa noastră. Vieţile noastre atârnă de un fir de păr, atât de trecători suntem.
Domnul Isus a venit în lume pentru ca cei ce credeau în El să capete iertarea în Numele Lui. Din păcate cei care au ales să asculte cuvintele Sale au fost foarte puţini la număr. Nimeni nu a putut vreodată să vestească Cuvântul mai bine ca El, dar cu toate acestea nu au fost mulţi cei care ajunseseră la pocăinţă. Chiar dacă, atunci când Domnul a trecut prin Ierihon, erau mulţi oameni acolo îmbulzindu-L pe Domnul, cu toate acestea Domnul îl ştia pe Zacheu după nume, îi cunoştea inima şi s-a îndreptat spre el. Domnul vine chiar şi numai pentru un singur suflet care îşi vede starea de păcat. Care sunt lucrurile pe care le căutăm noi astăzi? Atât banii noştrii cât şi carierele noastre sunt trecătoare, tot ce posedăm în prezent va trece. Aceste posesiuni materiale nu ne garantează nicio siguranţă, pentru că sunt perisabile. Nici măcar sănătatea noastră nu o avem pentru toată viaţa. Noi moştenim chiar şi bolile de la părinţii noştri. Moştenim felul lor deşert de vieţuire şi păcatul. Întrebarea pentru noi este ce anume căutăm în această trecere prin lume?
Trebuie să-L căutăm pe Domnul Isus prin credinţă. Acesta este scopul vieţilor noastre. Dacă noi ne întâlnim cu El cât timp suntem pe pământ, vom fi primiţi în Împărăţia Lui. Zacheu era un om bogat şi totuşi ştia că are nevoie de Dumnezeu. Noi suntem bogaţi prin ceea ce ne-a dat Domnul Dumnezeu. În El avem viaţa şi fiinţa. Domnul Isus a venit să vestească Evanghelia tuturor, atât bogaţilor, cât şi săracilor.
Dacă Îl vom căuta cu toată inima, El se va lăsa descoperit de noi.[2] „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.”[3] Este o vreme în care Domnul ne vorbeşte, pentru unii însă va fi prea târziu. Zacheu a prins ultimul tren, s-a agăţat de ultima lui şansă de a primi viaţa veşnică. Religia celor care îl înconjurau pe Zacheu era una îmbrăcată în ipocrizie. Mulţimea care îl înconjura pe Zacheu nu folosea la nimic. Toţi evreii de acolo aveau religia lor, aveau Templul Domnului şi scrierile vechiului Testament şi cu toate acestea ei se pierdeau. Deşi din aceeaşi religie făcea parte şi Zacheu, el avea povara păcatului pe inimă. Se vedea păcătos şi nevrednic de a se prezenta cu viaţa lui murdară înaintea unui Dumnezeu Sfânt. Numai dacă ne vom vedea păcătoşi Îl vom putea căuta pe Dumnezeu. Când ne vom apropia de El, o mulţime de oameni se vor pune între noi şi El, punând la îndoială credinţa noastră în Domnul. Religia nu salvează pe nimeni de la pierzarea veşnică pentru că ceea ce contează înaintea lui Dumnezeu este inima noastră şi curăţia ei. Dacă împlinim tot ce este scris în Biblie şi dacă Îl vom iubi pe Dumnezeu din toată inima noastră, numai atunci vom fi scăpaţi de iadul cel veşnic. Faptele religiei nu ne scapă de la păcat. Zacheu probabil că împlinea toate tradiţiile religiei iudaice, dar lucrul acesta nu i-a dat pace pentru că trăia în păcate ştiute numai de el şi de Dumnezeu. Domnul ne va pune totul sub ochi la judecată şi atunci nu ne vom putea dezvinovăţi înaintea Lui.
Zacheu avea nevoie de iertarea păcatelor lui care erau multe. Numai aşa putea găsi pacea în Domnul. Promisiunea lui Dumnezeu pentru cei care se recunosc păcătoşi este că „de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.”[4]Aceată făgăduinţă este numai pentru cei care ajung la adevărata pocăinţă. El curăţă păcatul şi şterge din filmul vieţilor noastre tot ce este rău. Zacheu cunoştea foarte bine acest lucru. Când a ajuns aproape de dud, s-a urcat în el, pentru că dorea să-L vadă pe Domnul, dar era prea mic de statură. Zacheu a venit alergând la Domnul. Aceasta trebuie să fie şi atitudinea noastră, să venim la Domnul alergând pentru că nu ştim câte zile ne mai rămân de trăit. Nu avem timp de gândire. Nu trebuie să ascultăm de gura lumii, ci numai de glasul lui Isus Hristos, numai Cuvântul Domnului este adevărul.[5] Zacheu, fără să plece urechea la oamenii din jurul său, s-a urcat în dud, lăsând deoparte orice ruşine, chiar dacă era un om bogat, un om de vază printre cei de neamul lui. Zacheu s-a smerit pentru a-şi salva sufletul. La Domnul nu trebuie să venim cu o atitudine de aroganţă, ci numai cu smerenie şi pocăinţă. Avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu care va dăinui pe vecie.[6]
Domnul Isus era un om smerit, nu ieşea în evidenţă cu nimic aşa că Zacheu nu ar fi avut cum să-L recunoască printre toţi ucenicii Lui. Zacheu L-ar fi strigat, dar nu ştia cum sa o facă. Trebuie să stăm liniştiţi pentru că Domnul Îşi ridică privirea spre noi şi ne răspunde. Domnul cunoştea căutările inimii lui Zacheu şi de aceea i-a răspuns înainte ca el să deschidă gura: „Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuşi ştia ce este în om.”[7]
Domnul Isus i-a spus lui Zacheu că trebuia să rămână în casa lui. Cu siguranţă în momentul în care Domnul a intrat în casa lui, Zacheu cade cu faţa la pământ şi probabil mărturiseşte Domnului păcatele sale. Vameşii şi prostituatele intrau înaintea celor care se considerau neprihăniţi în Împărăţia Domnului pentru că-şi recunoşteau vina. Domnul îl cunoştea pe Zacheu pe nume, cunoştea trecutul lui şi în acea zi mântuirea a intrat în casa lui Zacheu. Pentru fiecare dintre noi, Domnul are un plan. El vrea să Îşi aducă toţi copii la mântuire. Acesta este scopul lui Dumnezeu pentru vieţile noastre, aceea de a fi prezentaţi înaintea slavei Domnului curăţiţi de faptele noastre rele. Sunt unele persoane care însă zădărnicesc planul Lui, respingându-L şi refuzând oferta Sa de a ne mântui de păcatele noastre.[8] Locul celor care îl resping pe Dumnezeu se numeşte gheenă, locul unde sunt aruncate gunoaiele. Dumnezeu ne-a pregătit un cer minunat în care putem intra fără a plăti nimic, dar cei mai mulţi vor ajunge în iadul care arde cu foc şi cu pucioasă, în locul întinat de mizerie şi spurcăciune, pentru că nu vor să se împace cu El.
Zacheu s-a dat jos în grabă din dud, nu a stat pe gânduri şi imediat a alergat la Domnul. Cu cât stăm mai mult pe gânduri cu atât ne vom împietri mai mult: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”[9] Dumnezeu nu va obliga pe nimeni, ci pe omul care nu vrea să-L urmeze îl lasă în pace. Dumnezeu nu va trece peste voinţa nimănui. Chiar dacă vom avea de pierdut în urma deciziei noastre de a-L urma pe Domnul din punct de vedere pământesc, ne vom câştiga vieţile pentru veşnicie. Zacheu a avut de pierdut o mare parte din avuţia lui pentru că ştia cât de mult năpăstuise pe alţii şi că trebuia să dea înapoi ce a furat de la ei. Jumătate din avere a dat-o la săraci, iar cealaltă jumătate a dat-o împătrit celor de la care furase. După Lege ar fi trebuit sa dea numai un sfert, nu împătrit. Zacheu era fericit că Îl câştigase pe Domnul şi nu mai avea trebuinţă de nimic altceva. Noi, ca şi creştini, trebuie să ne împăcăm cu toţi oamenii faţă de care am greşit, trebuie să ne cerem iertare şi să învăţăm să iertăm, după cum şi Dumnezeu ne iartă nouă păcatele noastre. Un om schimbat cu adevărat de Dumnezeu are viaţa transformată radical. Noi L-am ucis pe Domnul Isus prin păcatele noastre, iar El ne face fii ai Lui. Dragostea lui Dumnezeu este de neînţeles pentru mintea noastră umană.În afară de Zacheu n-a mai fost nimeni mântuit în acel loc, cu toate că plinătatea lui Dumnezeu locuia în Domnul Isus. Nimeni nu s-a mai pocăit în acea zi, doar Zacheu.
Tot în Evanghelia după Luca citim că „săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.”[10] Aici vedem sfârşitul unui alt om, căruia Domnul nu-i spune numele. Acesta era tot un om bogat care a ales însă să-şi trăiască viaţa, să beneficieze de toate poftele inimii lui, să-şi ia partea pe acest pământ, dar în final să-şi piardă sufletul în iad. Sufletele celor chinuiţi în iad vor fi acolo pentru veşnicie, acest lucru datorându-se faptului că au respins Evanghelia mântuirii. Să nu refuzăm dragostea adevărului, să ne mai gândim la faptul că suntem păcătoşi şi că avem nevoie de un Mântuitor care să ne scape de la pierzare. Zacheu era stăpânit de Mamona, acelaşi zeu al banilor de care sunt chinuiţi o mulţime de oameni în zilele noastre. Domnul a rupt acest lanţ de păcat eliberând sufletul lui Zacheu de sub această grea povară. Sufletele tuturor celor care L-au văzut pe Domnul trecând pe lângă ei, dar care au stat nepăsători faţă de mântuirea pe care Domnul le-o punea înainte se chinuiesc o veşnicie în focul iadului chinuiţi de gândul că L-au refuzat pe Cel care le putea da viaţa veşnică. În iad nu mai este posibilitatea să schimbi nimic. Singura şansă de a ne împăca cu El este pe pământ. După moartea noastră va fi prea târziu.
Domnul Isus a venit să caute pe toţi cei pierduţi, să mântuiască pe toţi cei care vor crede în El. Nimic din ceea ce am fost pe acest pământ nu va mai conta în veşnicie, pentru că Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor. El este un Dumnezeu drept care va judeca orice om după faptele lui. Domnul Dumnezeu este plin de îndelungă răbdare pentru ca toţi oamenii să vină la pocăinţă. Totuşi va fi o zi în care mânia Lui se va revărsa peste tot acest pământ întinat de păcate. Să facem ceea ce este drept înaintea Lui, recunoscându-ne păcatele, pentru ca toţi să avem parte de viaţa veşnică plină de fericire pe care El doreşte să ne-o dea în dar, fără bani şi fără plată.
Fericirea noastră începe de pe acest pământ şi poate dura veşnic dacă acceptăm jertfa Domnului Isus Hristos şi dacă ne pocăim înaintea Lui cu durere pentru păcatele pe care le-am comis împotriva Lui. După cum pentru pocăinţa lui Zacheu a fost mare bucurie în cer, aşa poate fi şi pentru noi cei de astăzi care alegem să ne plecăm înaintea Lui pentru a ne cere iertare de toate păcatele noastre.
[1] Luca 19:1-10.
[2] Ieremia 29:13.
[3] Isaia 55:6.
[4] Isaia 1:18.
[5] Ioan 17:17.
[6] Psalmul 119:89.
[7] Ioan 2:25.
[8] Luca 7:30.
[9] Evrei 3:15.
[10] Luca 16:22-26.
