Ioan Botezătorul când a văzut pe Isus venind la el a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29).



Cu toții vedem faptul că, deși întreaga civilizație europeană s-a clădit pe valorile creștine, acum nu mai este o forță dominantă în societatea noastră. Este un fapt că, în societatea noastră, creștinismul alunecă spre irelevanță. Dimpotrivă, în zilele noastre domină așa numitul progresism care, deși nu implică un atașament față de o divinitate spirituală. prezintă totuși are trăsăturile unei secte religioase pline de zel, cu teste de puritate, vânătoare de vrăjitoare și procese intentate pentru erezie.
Când te uiți la ceea ce se petrece în lume, vezi că toate popoarele sunt cuprinse de neliniște, nemulțumire și frustrare. În orice societate, fie că este vorba de dictatură sau de democrație, de regimuri politice de stânga sau de dreapta, lucrurile merg din rău în mai rău. Oamenii simt că nu sunt reprezentați în mod real de guvern și de cei aflați la conducere, iar la orizont se conturează noi și noi crize, fără nici o rezolvare concretă.
Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne , Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci, le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.’ De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare.”